„Dați-mi banii sau vă dau foc!” O româncă a încercat să jefuiască un oficiu poștal în Italia

- Conținut sponsorizat -

Un caz ce pune în evidență vulnerabilitatea socială a anumitor persoane a șocat comunitatea din Caluso, regiunea Piemont, luni dimineață, 18 iulie, când o femeie în vârstă de 63 de ani, de naționalitate română, a încercat să jefuiască un oficiu poștal înarmată cu un cuțit și două sticle pline cu benzină.

Identificată cu inițialele D.D., românca s-a prezentat la oficiul poștal de pe via Guala, acoperindu-și fața cu o mască FFP2 și amenințând o angajată cu un cuțit.

„Este o jaf, dați-mi banii sau dau foc la toată poșta”, a scris ea pe o foaie de hârtie pe care i-a arătat-o angajatei, menținându-și amenințarea cu cuțitul.

Angajata a reușit să inițieze un dialog cu femeia și să o direcționeze către ghișee, argumentând că acolo se află banii. Această manevră abilă a permis managerului poștei să iasă pe ușa din spate și să solicite ajutor la cazarma carabinierilor din apropiere.

Comandantul local, maresciallo Davide Trentin, și carabinierul de serviciu au ajuns rapid la fața locului.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Alături de ceilalți angajați ai oficiului poștal și de clienții prezenți în clădire, aceștia au reușit să o imobilizeze și să o dezarmeze pe femeie.

În geanta pe care o avea asupra ei, polițiștii au găsit două recipiente cu benzină pe care femeia intenționa să le folosească pentru a incendia oficiul poștal, dacă nu ar fi obținut ceea ce voia.

Conaționala noastră a declarat carabinierilor că a rămas fără un loc de muncă, fapt pentru care se confruntă cu grave dificultăți economice și nu mai putea plăti chiria.

Acțiunea extremă pe care a întreprins-o a condus la arestarea sa și transferul la închisoarea din Torino, unde se află la dispoziția autorității judiciare.