Un nou succes răsunător al tinerei sportive Daria Alexandra Matei, campioana europeană la patinaj artistic pe role. Ieri, 9 octombrie, a devenit vicecampioană mondială! Daria a participat la Campionatul Mondial de la La Vendée, care se desfășoară în perioada 3 – 13 octombrie în Franța, și s-a clasat pe locul al doilea al podiumului, câștigând medalia de argint.
Mesajul transmis redacției noastre de Luminița Laura Matei, mama Dariei, care trăiește de mai mulți ani în Italia, ne-a emoționat profund. Pentru că succesul acestei fete românce, plecată de mic copil cu părinții în Italia, se datorează în primul rând muncii sale dar și antrenorilor care și-au făcut datoria la cele mai înalte standarde, precum și părinților ce au știut să sprijine și să încurajeze vocația fetiței lor:
„Daria, la doar 15 ani și concurând la categoria junior cu fete care sunt cu 3-4 ani mai mari decât ea, a reușit o performanță minunată”, spune mama tinerei vicecampione. „Suntem mândri și fericiți că suntem părinții acestui minunat copil. Scuzați-mi lipsa de modestie, dar inima îmi plesnește de fericire!”
Daria Alexandra Matei – Day 7 – Junior Ladies Long Top 10
A great performance allows Daria to conquer the Silver Medal in the Junior Ladies at ASWC2018 #WorldChampionships #lavendee2018 #aswc2018 #everybodyloveswheels #skateaddicted #artistic #figure #skatingchampionships
Posted by World Skate on Tuesday, 9 October 2018
Daria Alexandra Matei s-a născut pe 15 ianuarie 2003 în România, la Tecuci, iar de mulți ani trăiește împreună cu familia sa la Loreggia, provincia Padova, în Veneto
„Având dublă cetățenie, atât cea italiană cât și pe cea română, am decis să aducem onoare ambelor țări, atât României, țara în care ne-am născut, cât și Italiei, țara în care suntem oaspeți. Am ajuns la decizia de a reprezenta Italia și regiunea Veneto în competițiile interne, iar în competițiile internaționale Daria reprezintă România.”, ne-a mărturisit mama tinerei sportive.
Palmaresul Dariei:
În 2017 a câștigat titlul de vicecampioană naţională a Italiei, iar în august 2018 a devenit campioana națională a acestei țări. Apoi, tânăra sportivă a obținut locul doi la internaţionalele „Cupa Germaniei”, la Freiburg, a urmat primul loc la Trofeul Internaţional „Giseppe Filippini” Italia şi a câștigat bronzul la Campionatul European (Roana – Italia). În 2018 a obţinut din nou locul secund la „Cupa Germaniei”, repetând clasarea pe prima poziţie şi la Trofeul Internaţional „Giuseppe Filippini”, cărora li s-a adăugat locul al doilea la Trofeul Internaţional „Sedmak Bressan” (Opicina – Italia).
La Campionatele Europene de Patinaj Artistic pe Role traditionale, care s-au desfășurat în Insulele Azore – Portugalia în perioada 31 august – 8 septembrie, 2018, Daria Alexandra Matei a devenit campioană europeană. Iar astăzi tânăra sportivă româncă se mândrește cu titlul de vicecampioană mondială! L-a obținut în Franța, la La Vendée.