Daniela, ucisă de fostul iubit italian în patul lui: ancheta asupra morții se complică, deși bărbatul a recunoscut crima

Daniela Coman, o româncă în vârstă de 48 de ani și care era stabilită la Sassuolo, provincia Modena din Italia, a fost ucisă în casa fostului ei partener din Prato di Correggio, după ce ar fi fost sufocată chiar în patul bărbatului.

daniela-coman
Daniela Coman. Sursă foto: Il Resto del Carlino.

Conaționala naostră, mamă a unui băiat care tocmai împlinise 11 ani, ar fi murit prin asfixie, însă cauzele exacte ale decesului și dinamica crimei sunt încă analizate de experți, la solicitarea apărării.

- Te-ar mai putea interesa -

Potrivit publicației Il Resto del Carlino, avocatul lui Peter Pancaldi, bărbatul de 45 de ani care a recunoscut că a ucis-o pe Daniela, a cerut efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul unui incident probatoriu.

Scopul este clarificarea cauzei medicale precise a morții și a felului în care s-a produs omorul, după ce primele verificări nu au oferit suficiente răspunsuri.

Crima a avut loc în luna mai, în locuința lui Peter Pancaldi din Prato di Correggio. Bărbatul, originar din Campogalliano, a mărturisit că și-a sufocat fosta parteneră acoperindu-i cu mâinile nasul și gura.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
femminicidio-43290
Daniela Coman și Peter Pancaldi. Sursă foto: Reggio Sera.

Daniela a fost găsită fără viață, întinsă pe spate, în patul matrimonial al bărbatului, în noaptea de 15 mai.

La primul examen medico-legal au fost constatate doar câteva echimoze la nivelul feței, fără alte leziuni evidente care să indice clar mecanismul morții.

Ulterior, autopsia nu a scos la iveală elemente decisive care să stabilească fără echivoc cauza decesului, chiar dacă ipoteza dominantă rămâne moartea prin asfixie.

Această incertitudine a determinat apărarea să ceară o nouă expertiză, pentru a analiza în detaliu toate indiciile medico-legale privitoare la felul în care și-a pierdut viața femeia de naționalitate română.

Termenul-limită pentru depunerea expertizelor a fost stabilit la 5 decembrie, iar concluziile specialiștilor urmează să fie prezentate în sala de judecată într-o ședință programată pentru 16 decembrie, unde fiecare expert își va expune propriile constatări.

Familia lui Peter Pancaldi l-a desemnat ca expert parte pe geneticianul Marzio Capra, același specialist ales de familia Chiarei Poggi în renumitul caz al crimei de la Garlasco, din Italia.

De cealaltă parte, familia victimei – prin sora Danielei Coman, reprezentată de avocatul Helmut Bartolini – l-a numit ca expert pe profesorul Sabino Pelosi.

Parchetul a desemnat la rândul său un specialist propriu, pe Franco Marinelli, care va trebuie să ofere instanței o analiză independentă asupra probelor.

Între timp, ancheta penală a mers mai departe prin numeroase activități la locul crimei. În casa din Prato di Correggio au avut loc mai multe accesări succesive ale anchetatorilor, în prezența expertului numit de judecătorul de instrucție, Erjon Radheshi.

Au fost realizate prelevări și ridicări de probe menite să reconstruiască pas cu pas dinamica omorului și ce s-a întâmplat în ultimele clipe din viața Danielei Coman.

În paralel, au fost efectuate și verificări tehnice pe telefoanele mobile ale suspectului și ale victimei. Rezultatele acestor analize nu au fost încă depuse la dosar, procedura de extragere și interpretare a datelor fiind de durată.

Conținutul convorbirilor, mesajelor și al altor date digitale ar putea avea un rol important în stabilirea cronologiei exacte a faptelor și a eventualelor conflicte sau presiuni exercitate înainte de crimă.

Potrivit unei prime reconstituiri acuzatorii, bărbatul italian ar fi atras-o pe Daniela cu un pretext în locuința din Prato di Correggio, aceeași casă în care cei doi conviețuiseră înainte de despărțire.

Relația se încheiase de puțin timp, iar ancheta arată că suspectul îi reproșa victimei ruptura unei legături considerate aproape „vitale” pentru el.

Din datele strânse până acum rezultă că Peter Pancaldi era șomer și consuma droguri, iar banii de care avea nevoie îi cerea insistent de la Daniela.

Anchetatorii susțin că bărbatul pretindea ca femeia să-i dea sume de bani, transformând relația într-una marcată de dependență și presiune economică.

În acest context tensionat, finalul a fost unul extrem de violent: femeia a murit sufocată în casa bărbatului care afirma că nu poate trăi fără ea.

În spatele tuturor termenilor tehnici, al rapoartelor de expertiză și al procedurilor judiciare rămâne însă drama profund umană a unui copil care și-a pierdut mama la vârsta de unsprezece ani.

Pentru familia Danielei Coman, fiecare nou termen, fiecare raport medico-legal și fiecare pas al anchetei înseamnă nu doar un demers spre aflarea adevărului, ci și o luptă dureroasă pentru dreptate și pentru memoria femeii de origine română ucise într-o casă care trebuia să fie loc de siguranță, nu de moarte.