Cutremur în Italia, resimțit de populație: „M-a aruncat jos din pat”

Un cutremur cu magnitudinea de 3.3 a fost resimțit în seara zilei de 13 mai, în regiunea Verona din Italia.

Epicentrul seismului a fost identificat la aproximativ 2 kilometri nord de Bussolengo, la o adâncime de 23 de kilometri, conform Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV).

Cutremurul a fost simțit cu intensitate în special în zona Valpolicella și în apropierea Lacului Garda.

Nu au fost raportate pagube materiale sau victime în urma seismului, dar reacțiile locuitorilor au fost prompte și numeroase pe rețelele de socializare.

Un rezident din Rivoli Veronese a declarat pe Twitter: „M-a aruncat jos din pat”.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Un alt comentariu venit din centrul orașului Verona menționa: „Patul a început să tremure”.

„Și eu, și pisica ne-am trezit brusc, s-a simțit bine de tot!”, a mai adăugat o persoană pe Facebook.

În Povegliano Veronese, un utilizator de Facebook relata: „L-am simțit foarte tare, poate pentru că locuiesc la primul etaj; scaunul meu chiar s-a cutremurat sub mine”.

Cutremurul a fost resimțit chiar și în zonele mai îndepărtate, cum ar fi Castelnuovo del Garda și Riva del Garda, și s-a extins până în provinciile Vicenza și Brescia, conform mărturiilor adunate de pe rețelele sociale.