Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs în această noapte de luni spre marți, 11 iulie 2020, în sudul Italiei. Până la această oră nu au fost raportate pagube sau victime.
Conform INGV (Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie din Italia), cutremurul de 3,7 grade s-a produs la ora locală 03:36:05, cu epicentrul la 8 kilometri est de localitatea Aprigliano, în provincia Cosenza. Adâncimea la care a fost detectat seismul este de 17 kilometri, mai precizează INGV.
Imediat după aceea au fost resimțite alte două cutremure de intensitate mai mică în aceeași zonă, primul fiind înregistrat la ora 03:37:35 și având 2,4 grade pe scara Richter, iar al doilea la 03:38:02, cu intensitatea de 3,0 grade.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale, dar presa locală precizează că mai multe persoane au ieșit în stradă de frica unei catastrofe.