Coșmarul unei românce din Italia după despărțirea de un italian. A publicat pe internet fotografii indecente cu ea și i-a pătruns în locuință

- Conținut sponsorizat -

O româncă din Italia a avut parte de un coșmar după despărțirea de iubitul ei, un bărbat italian, care nu numai că i-a pătruns în locuință fără permisiunea ei, dar a folosit computerul acesteia pentru a publica fotografii indecente cu ea pe internet. Mai mult, fostul iubit l-a pus pe un angajat de-ai săi, un cetățean român, să-i sustragă telefonul femeii.

Conform celor relatate de Polizia di Stato printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al instituției, ancheta a început în luna decembrie a anului trecut când românca noastră a depus o plângere la Comisariatul din Avezzano împotriva unui bărbat italian de 46 de ani cu care a avut o relație sentimentală. Femeia îl acuza pe acesta că, după despărțirea de ea, a început să aibă un comportament care-i provoca frică și era îngrijorată pentru siguranța ei. Frica era atât de mare încât victima și-a schimbat complet rutina zilnică și a fost nevoită să apeleze și la un centru specializat pentru femeile aflate în astfel de situații.

„Bărbatul a pătruns și în casa victimei fără consimțământul acesteia și a creat profiluri false pe rețelele de socializare pentru a publica unele fotografii cu conținut explicit”, se precizează în comunicatul polițiștilor italieni.

Un alt individ, mai spun polițiștii, un cetățean român de 26 de ani, cu antecedente penale și care lucra pentru italian, a fost trimis de acesta din urmă pentru a sustrage cu forța telefonul fostei sale iubite, probabil pentru a verifica dacă aceasta are pe altcineva.

„La finalizarea formalităților obișnuite, cei doi bărbați au fost supuși arestului la domiciliu, în locuințele lor din Luco dei Marsi și Avezzano, cu aplicarea brățării electronice pentru a limita și controla mișcările lor”, se precizează în comunicat.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

„Măsurile de precauție emise de judecătorul pentru investigații preliminare de la Curtea din Avezzano, la cererea procurorului, sunt rezultatul activității de anchetă desfășurată de sectorul anti-crime al Comisariatului Avezzano, care a adunat dovezi irefutabile, derivate din indicii serioase, precise și concordante, apărute în cursul investigațiilor împotriva persoanelor arestate”, au mai adăugat polițiștii.