Copilul unei românce plecată la muncă în Italia și alți șase copii, agresați sexual de un pedofil care îi ademenea cu dulciuri și bani

- Conținut sponsorizat -

A ocupat abuziv o încăpere mizerabilă și îi ademenea acolo cu dulciuri și bani, apoi le dădea să bea alcool și îi droga cu etnobotanice, pentru a-i convinge să întrețină raporturi sexuale cu el.

Potrivit site-ului Antena 1, victimele sunt șapte copii cu vârste sub 15 ani și care fac parte din familii nevoiașe, iar cel puțin unul dintre acești copii era internat într-un centru de plasament, în timp ce un alt copil avea mama plecată mai mereu la muncă în Italia. Un vecin al băiețelului a cărui mamă se afla în Italia ar fi suspectat că se întâmplă ceva cu băiețelul, adaugă sursa citată.

Pedofilul se numește Ilie Aurel Faur, scrie ziarul online Ora de Sibiu, un bărbat de 43 de ani din Sibiu, care a fost reținut de DIICOT cu acuzația de întreținere de relații sexuale cu minori.

Sursa foto: www.oradesibiu.ro/Profilul public de pe Facebook al inculpatului

Jurnaliștii de la Ora de Sibiu specifică într-un alt articol că poliția ar fi fost sesizată încă de acum 3 luni despre acest pedofil când, în data de 7 august 2017, Centrul de Plasament ar fi anunțat Poliția Municipiului Sibiu că au suspiciunea cum că unul dintre copiii din centrul respectiv, în vârstă de 13 ani, ar fi întreținut relații sexuale cu Ilie Faur.

’’Pe tot parcursul cercetării penale, reprezentanții centrului au colaborat cu reprezentanții DIICOT, oferindu-le acestora toate informațiile necesare. Minorul a fost inclus țntr-un program de consiliere, i s-a oferit sprijin și suport emoțional pentru depășirea situației, acesta reluându-și activitățile zilnice. Precizăm faptul că minorul nu a mai interacționat cu numitul Faur Ilie de la data sesizării. Beneficiarii centrului sunt încurajați să-și exprime opinia și să sesizeze orice încălcare a drepturilor lor. De asemenea, la nivelul centrului orice suspiciune de încălcare a drepturilor copilului este sesizată organelor abilitate, cu care există colaborare strânsă. În momentul de față, minorul este stabil emoțional și este sprijinit și monitorizat de specialiștii din cadrul centrului’’, spun cei de la DGASPC Sibiu.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Potrivit sursei citate, polițiștii din cadrul B.C.C.O. Sibiu, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au efectuat miercuri, 15 noiembrie 2017, o perchiziție la domiciliul bărbatului, care este situat chiar vizavi de sediul Direcției pentru Protecția Copilului, iar din cercetările ulterioare a reieșit că acesta ar fi determinat în mod repetat, în cursul anului 2017, mai mulți minori să întrețină relații sexuale cu el. Totodată, pedofilul ar fi filmat raporturile sexuale cu minorii, apoi ar fi distribuit înregistrările cunoscuților săi.

Ilie Faur a fost reținut atunci pentru 24 de ore iar ieri, 16 noiembrie 2017, pedofilul a fost pus sub arest preventiv pentru 30 de zile, în urma deciziei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, acesta fiind acuzat de pornografie infantilă și act sexual cu un minor în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată, act sexual cu un minor, respectiv participație improprie la patru infracțiuni de act sexual cu un minor.