Copiii săraci din Rădăuți – visând la o viață mai bună cu ajutorul unor tineri italieni voluntari

- Conținut sponsorizat -
Sursa foto: Suceava News

În timp ce România se clasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană după sumele cheltuite pentru educația copiilor săi, tot mai multe organizații și asociații umanitare internaționale își îndreaptă atenția și activitățile spre ținuturile sărace ale țării noastre, unde trăiesc și cresc copii cu niveluri de trai la limita sărăciei și a posibilităților educaționale și formative.

Conform datelor publicate de Eurostat, copiii din România de astăzi nu constitue o prioritate pentru Statul român, dacă în celelalte state din Europa media la sumele cheltuite pentru educație a fost de 1.400 de euro pe cap de locuitor în 2015, în România  s-a cheltuit o sumă de 248 de euro numai. O diferență enormă care își va arăta efectele în timp, când vom continua să fim doar o țară cu mână de lucru ieftină, la dispoziția statelor occidentale.

Pentru că banii alocați învățământului și educației în general, pot genera indivizi de valoare societății respective, pot forma oameni cu fundament educațional solid care să contribue la progresul țării. Ar putea da posibilitatea copiilor săraci să viseze la o lume și un trai mai bun, să înțeleagă că dincolo de sărăcia în care trăiesc este o altă lume, una în care Statul investește în copii, în viitor, pentru că spre el ne îndreptăm cu toții.

Voluntari italieni la Rădăuți

O frumoasă experiență de acest gen au trăit copiii cu dificultăți sociale de la un centru din Rădăuți, unde 35 dintre ei au desfășurat diferite activități educative și formative sub directa coordonare a unui grup de tineri cercetași italieni, în cadrul Centrului Social de zi „Maria Ward”, informează suceavanews.ro.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cei 12 cercetași italieni (Scout International), cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, însoțiți de doi lideri seniori și un preot catolic, au venit la Rădăuți tocmai din Bagnocavllo, regiunea Emilia Romagna, pentru a derula acest program educativ special pentru copiii care vin la Centrul Maria Ward.

Voluntarii italieni și copiii de la centrul Maria Ward. Sursa foto: Suceava News

Tinerii au venit cu un program bine stabilit pentru copii, concentrându-se pe activități sportive, jocuri educative și lucru manual, inclusiv construcția de instrumente muzicale și gătitul împreună. Însoțiți de coordonatoarea centrului, Felicitas Butacu, italienii au avut ocazia să viziteze și câteva dintre familiile copiilor. „Centrul Maria Ward oferă și haine, mâncare și pachete pentru familiile copiilor, nu se ocupă doar de cei mici. Totul se face cu sens, responsabilitate și căldură”, este opinia comună a tuturor voluntarilor.

Tinerii voluntari italieni și copii români gătesc împreună preparate italiene. Sursa foto: Suceava News

Despre săptămâna tinerilor italieni volunatri la Rădăuți, sora Felicitas Butacu a declarat:

„Copiii care vin la centru primesc nu doar asistență specializată ci se bucură și de atenția voluntarilor, fie din străinătate, fie din Rădăuți și împrejurimi. Doar anul acesta pentru au fost 4 grupuri de voluntari din afară. Interacțiunea cu oameni din alte țări, îi ajută să se dezvolte din punct de vedere social și capătă noi perspective pentru viitor. Între voluntarii noștri din Italia și copiii români s-a închegat repede o legătură și s-au legat prietenii. La început au comunicat mai greu dar cu ajutorul gesturilor, cu un mini-dicționar improvizat și prim mimică, limba a devenit un aspect secundar. Copiii știu că voluntarii au venit aici, la centru, pentru a-i ajuta să depășească dificultățile și pentru un viitor mai bun pentru ei.”

Anna Rossi, o tânără italiancă de 28 de ani, implicată în acțiunile umanitare destinate copiilor din Rădăuți de mai mulți ani, povestește:

- Continuarea după publicitate -

„Cel mai important e că atunci când se vor întoarce în Italia vor vorbi despre lucrurile frumoase care se întâmplă aici, și poate și la rândul lor, ceilalți vor veni să ajute. De exemplu, noi italienii, suntem impresionați că aici copiii socializează între ei, chiar interacționează, au energie să alerge și se bucură de activitățile desfășurate împreună, în aer liber. La noi, în Italia, stau mai mult pe calculatoare și tablete și nici când merg la piscină să înoate nu mai socializează. La capătul cursei de înot, îi așteaptă tableta..”

Centru Social „Maria Ward” din Rădăuţi

A fost inaugurat în septembrie 2014. Centrul aparţine de Asociaţia I.S.E.A. din Rădăuţi și are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii locale, acordând copiilor aflaţi în dificultate servicii socio-educative. Aceste servicii se derulează sub coordonarea surorilor din Congregatio Jesu, a personalului angajat specializat cărora li se alătură elevi şi profesori voluntari.