Orașele Cluj și Torino, printre cele mai frumoase din Europa într-un top CNN

- Conținut sponsorizat -

Clujul a fost inclus de CNN într-un top 20 al unora dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. Americanii scriu despre Cluj că este al doilea oraş al României şi că reprezintă un punct de oprire inclusiv pentru turiştii care caută aventuri în Munţii Apuseni sau pentru cei interesaţi să descopere vestigiile istorice ale Transilvaniei. Alături de orașul românesc, din topul celor mai frumoase orașe europene mai face parte și Torino (Italia).

„Cluj-Napoca este al doilea oraş ca mărime din România şi este adesea văzut ca o oprire pentru călătorii care caută aventuri în aer liber în Munţii Apuseni sau pentru cei dornici să viziteze atracţiile istorice ale Transilvaniei. Biserica Sfântul Mihail şi fascinanta Fabrică de Pensule, o galerie de lucru şi un spaţiu de artă într-o fostă fabrica de pensule, sunt doar două dintre atracţiile care îi fac pe turişti să îşi dorească să stea mai mult. Adăugaţi numeroasele cafenele, baruri şi piaţete frumoase, iar Cluj-Napoca are tot ce trebuie pentru a fi o destinaţie ideală pentru un city break”, consideră jurnaliştii de la CNN.

Cluj-Napoca. Foto: erasmusu.com

Torino este înconjurat la vest și la nord de Alpi iar în sud se află colinele Monferrato. Piața Castello este piața centrală a orașului

Unul dintre simbolurile de referință ale orașului este Mole Antonelliana (sec. XIX), în cadrul căruia funcționează Muzeul Național al Cinematografiei italiene. Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (sec. XV) găzduiește Giulgiul din Torino, o pânză veche cu o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se crede că este pânza care l-a acoperit pe Isus în mormântul său. Muzeul antichității egiptene din oraș găzduiește a doua cea mai valoroasă colecție egipteană din lume, după cel din Cairo.

Torino. Foto: Mihai Bursuc

Torino pune la dispoziția vizitatorilor un circuit de mare valoare istorică și arhitecturală: reședințele Casei de Savoia. Pe lângă Palatul Regal, reședința oficială a ducilor de Savoia până în 1865, circuitul cuprinde palate, reședințe și castele din centrul orașului și din împrejurimi. În Torino se mai află Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino și Palatul Madama. Acesta din urmă este adevăratul centru metaforic și geografic al orașului. Anumite părți din construcție datează din epoca romană (este vorba de două dintre cele patru turnuri). În Evul Mediu, a fost transformat în castel prin construirea a două turnuri noi. Palatul a fost renovat ulterior de mai multe ori și ornat cu o splendidă fațadă, operă a lui Filippo Juvarra.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Celelalte oraşe recomandate de CNN în acest top sunt Anvers (Belgia), Haga (Olanda), Malmo (Suedia), Aberdeen (Scoţia), Berna (Elveţia), Wroclaw (Polonia) şi Torino (Italia), Orange (Franţa), Norwich (Anglia), Aarhus (Danemarca), Sarajevo (Bosnia), Pristina (Kosovo), Tbilisi (Georgia), Minsk (Belarus), Erevan (Armenia), Debrecen (Ungaria), Ankara (Turcia), Plovdiv (Bulgaria) şi Trondheim (Norvegia).