S-a întâmplat pe 30 aprilie, pe un zbor New York – Roma, al companiei aeriene Ita, dar știrea a fost făcută publică doar în aceste zile, după ce s-a clarificat ceea ce s-a întâmplat: cei doi piloți au adormit în același timp, când se aflau deasupra Franței și nu mai răspundeau apelurilor operatorilor francezi de la centrul radar. Neprimind niciun răspuns, s-a crezut că avionul a fost deturnat de teroriști și două avioane de luptă au decolat pentru a escorta aeronava Ita conform protocoalelor de siguranță.
Zborul Ita Airways 609 plecase din New York și se îndrepta spre Roma Fiumicino, dar când centrul radar din Marsilia a încercat să contacteze avionul, nu a existat niciun răspuns timp de aproximativ 10 minute.
Lipsa de răspuns a declanșat imediat alarma autorităților care se temeau că este în curs o acțiune teroristă. În acel moment, două avioane de luptă militare au decolat cu scopul de a escorta aeronava Ita conform protocoalelor de siguranță și de a înțelege ce se întâmplă în cabină.
Dar, după câteva minute, avionul a reluat comunicațiile, aterizând în siguranță la Roma Fiumicino, ora 6.31 dimineața (ora Italiei), conform programului.
Potrivit companiei aeriene Ita, care a deschis o anchetă internă, cei doi piloți ai aeronavei au adormit în același timp. Protocolul spune că un pilot poate adormi atât timp cât celălalt coleg este treaz.
„Compania aeriană italiană, care a efectuat o anchetă asupra faptelor, presupune că atât prim-ofițerul, cât și comandantul (adică cei doi piloți) au adormit câteva minute”, au transmis reprezentanții Ita.
Comandatul însă nu a recunoscut că a adormit, el a negat acest lucru și a oferit o altă explicație a faptelor. Potrivit acestuia, de fapt, la bord ar fi existat o defecțiune a sistemelor de comunicații. De aceea nu ar fi răspuns operatorilor de la turnul de control din Marsilia. Ancheta, însă, a demonstrat că nu a existat nicio defecțiune la bord, ci doar doi piloți care au adormit în același timp. Comandatul a fost concediat.