Clădire prăbușită în Italia. Bărbat extras de sub dărâmături în viață, alte trei persoane sunt căutate

- Conținut sponsorizat -

Dramaticul eveniment s-a petrecut în seara zilei de duminică, 2 ianuarie 2022, în localitatea italiană Afragola, situată lângă Napoli, în Campania.

Era circa ora 21:00 când localnicii din preajma intersecției dintre via Ciaramella și via Sacri Cuori au început să sune la 112 pentru a raporta prăbușirea unei clădiri în acea intersecție.

„E un miracol că sunt în viață. Din casa mea am auzit o bubuitură puternică și, când am ieșit afară, am văzut clădirea prăbușindu-se”, a declarat o femeie care locuiește în apropiere, citată de ziarul Il Messaggero.

„A durat doar o clipă: un zgomot puternic și apoi prăbușirea. Am sunat la 118 (numărul pentru ambulanțe – n.r.) de teamă că ar putea exista persoane rănite”, a declarat un alt localnic.

La fața locului au intervenit, în scurt timp, atât pompierii și mai multe ambulanțe, cât și carabinierii și poliția, pentru investigațiile de rigoare.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Deși, în mod oficial, clădirea nu era locuită de nimeni, pompierii au extras de sub dărâmături un bărbat care a suferit diferite răni și a fost transportat la spitalul „Ospedale del Mare” din Napoli.

Din primele informații reiese, de asemenea, că alte trei persoane ar fi prinse și la această oră sub dărâmături, fiind vorba despre o femeie și doi bărbați. Bărbații se pare că se aflau pe o motocicletă și treceau prin intersecția respectivă chiar în momentul în care clădirea s-a prăbușit.

Pompierii și voluntarii de la Protecția Civilă efectuează în continuare căutări pentru a extrage de sub dărâmături și celelalte persoane.