Civitavecchia, 2 mașini cu proprietari români incendiate de noapte.

- Conținut sponsorizat -

Noaptea trecută, în jurul orei 01:20, în cartierul San Liborio din Civitavecchia, 2 mașini, amândouă cu proprietari români, au fost incendiate, declară site-ul trcgiornale.it.

Alarma a pornit când pompierii de la Bonifazi au fost anunțați de prezența unor flăcări în via San Liborio,  mai exact, în zona dintre numerele civice 30 și 40. Ajungând la fața locului, pompierii au găsit 2 automobile în flăcări, un Renault Scenic și un Peugeot 306, cuprinse de flăcări în totalitate.

Mașinile se aflau parcate la o distanță de 10 metri una de alta, ceea ce presupune că incendiul a fost provocat întâi la una din ele și apoi la cealaltă, prin urmare, fiind intenționat.

Pompierii au reușit să stingă focul, izolând celelalte mașini, dar cu toate acestea alte 3 autovehicule au rămas cu pagube din cauza flăcărilor extinse.

În cele ce urmează, Comisariatul din Viale della Vittoria va verifica motivele incendierii și în special dacă episodul acesta este unul restrâns la comunitatea română din Civitavecchia (dacă este vorba de un act malițios între conaționalii noștri) sau dacă este vorba de un act de rasism la adresa românilor.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI