Parohul unei biserici ortodoxe românești din Italia a fost amendat de carabinieri duminică, 6 decembrie 2020, după ce a permis adunarea a circa 70 de credincioși în jurul bisericii ortodoxe din localitatea Patrica, provincia Frosinone, nerespectând astfel normele de restricție împotriva COVID-19 impuse de autoritățile italiene. Cel care a alertat forțele de ordine despre această adunare masivă de oameni a fost chiar primarul localității, Lucio Fiordalisio.
Potrivit publicației locale Cicioria Oggi, mai mulți localnici care se aflau în trecere pe lângă biserica Sant’Anna din Patrica au observat acea adunare de oameni în jurul lăcașului de cult și au semnalat acest fapt primarului. Edilul nu a stat prea mult pe gânduri și a sunat la carabinieri, solicitându-le astfel să întrerupă adunarea și să-l sancționeze pe preotul român.
„Am fost constrâns să solicit intervenția carabinierilor pentru a fi respectate normele prevăzute de decretul guvernului care interzic adunările. Sunt pregătit să semnez și o ordonanță de închidere a bisericii, dacă este nevoie și să trimit o scrisoare episcopului pentru a-l informa de cele întâmplate. Îmi pare rău, dar siguranța și sănătatea tuturor trebuie tutelate”, a declarat primarul localității.
Ulterior, Fiordalisi a revenit cu o altă declarație și a spus că nu are posibilitatea legală de a închide biserica ortodoxă românească din Patrica, dar că vor urma controale și în perioada ce urmează.
„Am verificat și nu pot face asta, dar vom încerca să efectuăm controale și în următoarele săptămâni. Sper, deocamdată, ca această primă intervenție să fie utilă pentru a face să înțeleagă și comunitatea ortodoxă că situația este delicată și trebuie respectat DPCM (decretul premierului – n.r.)”, a mai adăugat primarul citat de La Repubblica.