Sebastian Dascălu, cunoscut în Italia sub numele de Chef Tito, un bucătar de 26 de ani originar din România și crescut în Lombardia, s-a impus în lumea gastronomiei, ajungând pe podiumul competiției Masterchef România 2024.
În prezent, el lucrează la restaurantul Portofino din Roman, județul Neamț, și face naveta între România și Italia pentru a fi alături de familia sa și pentru a-și vedea fetița.
Chef Tito și-a început cariera culinară imediat după terminarea studiilor, acumulând experiență în restaurante de renume di Italia și din alte țări.
Una dintre cele mai importante etape din parcursul său profesional a fost la Penati Al Baretto din Paris, unde a învățat ce înseamnă să lucrezi într-o echipă de elită.
Specializat în prepararea cărnii, atât în ceea ce privește tehnicile de gătire, cât și aspectele chimice și organoleptice, el a devenit un adevărat expert în domeniu.
„M-am format mult pe partea de carne, nu doar în ceea ce privește gătitul și maturarea, ci și la nivel chimic și organoleptic. Lucrez și la câteva volume despre acest subiect”, a declarat Chef Tito pentru ziarul italian Corriere della Sera.
Succesul său profesional l-a adus în România, unde a fost solicitat pentru consultanță de mai multe restaurante.
Aceasta a fost pentru el și ocazia de a participa la Masterchef România 2024, unde a ajuns până în finală, clasându-se pe locul trei.
În timpul competiției, Chef Tito a avut ocazia să îl impresioneze pe Carlo Cracco, unul dintre cei mai renumiți bucătari italieni.
Într-o ediție specială a semifinalei, unde Cracco a fost invitat ca jurat, Chef Tito a reușit să câștige aprecierea acestuia cu un risotto tradițional cu șofran, mascarpone, buton de ciocolată și pecorino, preparat desemnat cel mai bun al serii.
„A fost o experiență extraordinară, atât datorită colegilor de competiție, cât și pentru că am avut ocazia să cunosc mari bucătari. Să fiu premiat de Cracco a fost o onoare”, a spus Chef Tito.
Revenirea sa în România nu a fost întâmplătoare. Pe lângă oportunitățile profesionale, el a observat o apreciere crescută pentru bucătăria italiană, iar condițiile financiare sunt atractive.
„În București, oamenii ies să mănânce bine și mult, acesta este trendul. Le plac preparatele italiene clasice, cum ar fi pastele făcute în casă, pizza, preparatele prăjite și supa de pește.
Iar salariile sunt bune, dacă restaurantul este stabil și cunoscut. Bacșișurile sunt extrem de generoase, nu am mai văzut așa ceva”, a explicat el.
Totuși, această alegere presupune sacrificii. Familia sa, inclusiv fetița sa de numai 14 luni, locuiește în Godiasco Salice Terme, în Italia. Pentru a fi alături de ei, Chef Tito călătorește de două ori pe lună între România și Italia.
„Relația dintre venituri și costul vieții în Roman este incomparabil mai avantajoasă decât în Milano. Așa că prefer să călătoresc des cu avionul și să mențin un echilibru financiar”, a concluzionat el.
Chiar dacă viața sa este împărțită între două țări, Chef Tito și-a consolidat un nume atât în Italia, cât și în România, iar succesul său continuă să crească.