Primarul localității Cadoneghe i-a acordat vineri, 22 mai, cetățenia italiană soției și copiilor lui Marian Bratu, muncitorul român decedat în data de 27 decembrie 2018, după 8 luni de chinuri de la accidentul de muncă din oțelăria „Acciaierie Venete” din Padova. Conaționalul nostru și un coleg moldovean suferiseră arsuri foarte grave în data de 13 mai 2018 după ce un suport care susținea un recipient plin cu oțel topit a cedat.
„Soțul tău și-a dat viața pentru muncă, familie, copii și patrie, valorile cele mai importante pe care le avem. Sunt onorat să vă acord cetățenia italiană, ca și cetățeni exemplari ai comunității noastre. Felicitări pentru contribuția pe care ne-o oferiți în fiecare zi”, a spus primarul localității Cadoneghe, Marco Schiesaro, în cadrul ceremoniei de acordare a cetățeniei, relatează Il Gazzettino.
Valerica Bratu, soția lui Marian, a jurat credință Republicii Italiene și i-a mulțumit primarului, declarându-se onorată de această recunoaștere. Cei doi soți aveau împreună doi copii, în vârstă acum de 12 și 14 ani, care vor fi nevoiți să crească fără tată.
Marian Bratu, în vârstă de 44 de ani, născut în România, dar rezident de mulți ani cu familia în localitatea italiană Cadoneghe din provincia Padova, s-a stins din viață în după-amiaza zilei de 26 decembrie 2018, în secția de Reanimare a spitalului din Padova. Marian era a doua victimă a acestui grav accident muncă, în seara zilei de 5 iunie 2018 pierzându-și viața și muncitorul moldovean, Sergiu Todiță, în vârstă de 40 de ani.
Bărbatul român era internat de peste 8 luni de zile în secția Reanimare, în comă indusă și se pare că până în data de 25 decembrie 2018 răspundea la stimulii externi, dar în acea zi starea sa de sănătate s-a înrăutățit, iar medicii au înțeles atunci că nu se mai poate face nimic pentru a-i salva viața. Procuratura din Padova a trecut atunci la acuzația de dublu omor din culpă și provocarea de răni din culpă agravate, în dosarul acestui caz, precum și violarea mai multor norme de siguranță în câmpul muncii, acuzații pentru care vor fi trase la răspundere următoarele persoane: Alessandro Banzato, președintele Acciaiere Venete și Giorgio Zuccaro, directorul aceleiași companii, precum și Dario Fabbro – președintele firmei Danieli Centro Cranes S.p.A, Giampietro Benedetti – președintele Danieli & Co. Officine Mecaniche și Giacomo Mareschi Danieli – administratorul delegat al aceleiași firme.