Celebrarea Zilei Naționale a României la Roma. Concert susținut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara

- Conținut sponsorizat -

Ziua Națională a României a fost celebrată în acest an la Roma printr-un concert de excepție susținut de Orchestra Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara dirijată de Sebastian Felea, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu. Manifestarea culturală, urmată de o recepție, s-a desfășurat la data de 30 noiembrie 2021, la Auditorium Parco della Musica, una dintre cele mai cunoscute structuri culturale polifuncționale din Europa și s-a bucurat de prezența unor înalți reprezentanți ai Guvernului italian, care au transmis cu acest prilej importanța acordată relației româno-italiene.

Au fost prezenți peste 600 de invitați, printre care ministrul adjunct al infrastructurii și mobilității sustenabile, Alessandro Morelli, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, Benedetto Della Vedova, Prefectul de Roma, Matteo Piantedosi, reprezentanți ai Parlamentului, ai Guvernului și ai Președinției Republicii Italiene, ai corpului diplomatic și ai mediului academic, oameni de afaceri, jurnaliști, precum și membri ai comunității românești din Italia.

Ambasadorul George Bologan a prezentat, într-un mesaj plin de încărcătură simbolică, bilanțul mandatului său la Roma, mulțumind tuturor partenerilor italieni pentru colaborarea excelentă din ultimii cinci ani și angajamentul pentru consolidarea, în continuare, a relației bilaterale româno-italiene. Lecțiile învățate din pandemie ne-au demonstrat importanța solidarității europene și a diplomației în construirea unei societăți reziliente, în măsură să se adapteze provocărilor actuale și să le privească cu încredere și curaj pe cele viitoare.

Ambasadorul României în Italia, George Bologan. Sursa foto: Ambasada României în Italia

În calitate de „ambasador european într-un stat european”, George Bologan a subliniat „rolul culturii în consolidarea cunoașterii și a solidarității, aceeași solidaritate care pe parcursul pandemiei a devenit un proiect politic”, amintind importanța de a lucra în echipă, în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Adresându-se comunității românești, ambasadorul Bologan a afirmat că „istoria, energia generatoare a unui popor, nu este doar un șir de biografii, ci în primul rând un șir de fapte, iar faptele care fac istoria României sunt acțiuni inspirate din valori, din idei și proiecte care au dus la afirmarea poporului român și la racordarea acestuia la spațiul euroatlantic”.

„Am satisfacția de a fi organizat cu ocazia Zilei Naționale de la Roma un concert de excepție cu studenții Universității de Vest – a subliniat ambasadorul României – deoarece Timișoara va fi capitală culturală europeană. Alegerea a mai avut însă alte două motive: cei care au decis destinul neamului au făcut-o cu gândul la viitorul acestuia, la generațiile următoare și al doilea deoarece în decembrie 1989 tineri asemeni lor s-au sacrificat pentru a ne face să simțim gustul libertății și datorită cărora mulți au reușit să își clădească un viitor. Avem nevoie ca în fața talentelor negative să susținem și să încurajăm elanul talentelor adevărate, să dăm tinerilor spațiul necesar de afirmare și încredere”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Reprezentantul Ministerului italian al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale, secretarul de stat Benedetto Della Vedova, a transmis aprecierea față de activitatea diplomatică intensă a ambasadorului George Bologan și aportul său la consolidarea prieteniei româno-italiene, bazată pe puternice legături politice, economice, istorice, culturale și sociale.

Contribuția comunității românești din Italia și a comunității de afaceri italiene din România la dezvoltarea socio-economică a țărilor gazdă reprezintă expresia concretă a unei relații bilaterale unice și în continuă evoluție, în spiritul valorilor comune care ne unesc și al proiectului de construcție al unei Uniuni Europene mai reziliente și mai coerente, capabilă să facă față provocărilor globale actuale.

Programul concertului a inclus piese de: Marțian Negrea, George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Bela Bartók, Tiberiu Brediceanu și Paul Constantinescu. În încheiere, orchestra a oferit un regal muzical pentru a marca încheierea mandatului în Italia al ambasadorului George Bologan, interpretând piesa „Arrivederci Roma/La revedere, Roma”.

Manifestarea a fost organizată de Ambasada României în Italia, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, fiind o oportunitate pentru a promova tinerele talente din cadrul Orchestrei Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara și proiectul „Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2023”.

- Mai multe după publicitate -