Catania – femeie română violată de doi bărbați pe faleza din Riposto. Arestat un bărbat român, se caută complicele

- Conținut sponsorizat -

Cetățean român în vârstă de 44 de ani, cu antecedente penale, arestat de către carabinierii din Riposto în cursul serii de ieri, 31 martie 2017, după ce a fost prins în flagrant în timp ce viola o femeie română în vârstă de 49 de ani pe malul mării din localitatea Riposto, provincia Catania.

Femeia română, care lucrează ca și colaboratoare domestică în zonă, se afla pe faleza din Riposto ieri seară și după ce și-a cumpărat ceva de mâncare, s-a retras pe stâncile din împrejurimi pentru a putea mânca liniștită. După câteva minute, însă, doi bărbați au luat-o prin surprindere, imobilizând-o și, după ce au bătut-o cu pumnii și cu picioarele, au obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu ei.

Într-un moment de neatenție a unuia dintre infractori, femeia a reușit să fugă în stradă și să strige puternic după ajutor, atrăgând astfel atenția unui echipaj al carabinierilor care se afla în trecere prin zonă. După ce au oferit primul ajutor femeii, carabinierii au pornit în urmărirea celor doi bărbați și au prins unul dintre ei la circa 50 de metri de la locul agresiunii, în timp ce celălalt bărbat a reușit să fugă.

Femeia a fost transportată la spitalul din Acireale unde medicii i-au găsit o traumă craniană și mai multe fracturi costale, dând acesteia o perioadă de recuperare de 30 de zile. Bărbatul arestat a fost dus în închisoarea din Piazza Lanza și acum sunt în căutare complicelui său.

Sursa: CataniaToday.it

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI