Festivalul cântecului italian de la Sanremo, aflat la cea de-a 69-a ediție, s-a încheiat în acest an cu victoria lui Mahmood, 27 de ani, care a prezentat piesa „Soldi” (Bani). Pe locurile următoare „Ultimo” și „Il Volo”.
Mahmood a câștigat Festivalul de la Sanremo în urma jurizării și al televotului. Căntărețul cel mai votat a fost apoi „Ultimo” (46,5%din voturi) urmat de „Il Volo” (39,4%din voturi).
«Piesa se numește „Bani” dar nu vorbește despre bani la nivel material, ci face referință la modul în care banii pot schimba relațiile într-o familie», a declarat câștigătorul Sanremo 2019 despre textul melodiei prezentate în concurs, apoi a continuat: „Este un text autobiografic, o poveste pe care am trăit-o eu și pe care au trăit-o cu siguranță și alte persoane.”
Se numește Alessandro Mahmoud și s-a născut la Milano în anul 1992. Mama sa este italiancă iar tatăl egiptean, de aici apariția discuțiilor privind originea nord-africană a cântărețului. „Sunt sută la sută italian, mama mea este originară din Sardinia și tatăl meu egiptean, dar eu m-am născut și am crescut în Italia”, a declarat artistul când a fost întrebat cum trăiește momentul gloriei sale acum, în lumina controverselor din ultimul timp asupra migranților africani. Imediat după anunțarea câștigătorului, Matteo Salvini a scris pe Twitter: «Eu l-aș fi ales pe „Ultimo”, voi ce părere aveți?»
Cariera muzicală a lui Mahmood a început în 2012 cu participarea la a șasea ediție a concursului X-Factor, de la care a fost însă eliminat în a treia etapă. În luna decembrie a anului trecut a fost unul dintre cei doi câștigători ai Festivalului Sanremo Giovani, la care participase și în 2016. În anul 2018 a obținut succesul cu piesa „Gioventù Bruciata”. A avut colaborări cu Fabri Fibra și a scris pentru Marco Mengoni, Michele Bravi și Elodie.
Din juriul de specialitate al Festivalului din acest an au făcut parte: compozitorul și dirijorul Mauro Pagani (președinte al juriului), Ferzan Ozpetek, Camila Raznovic, Claudia Pandolfi, Elena Sofia Ricci, Beppe Severgnini, Serena Dandini e Joe Bastianich.