Camion cu numere de România, blocat în Italia. 21 de tone de alimente au fost sechestrate

- Conținut sponsorizat -

În cadrul unor activități de control având ca obiectiv protejarea sănătății publice, agenții de la Garda Financiară din Rovigo au oprit și blocat un TIR cu numere de înmatriculare românești plin cu alimente nesigure pentru consum.

Camionul a fost oprit pe raza localității Adria, provincia Rovigo (Veneto). În interior, erau depozitate diverse produse alimentare, nesigure pentru consum și fără a fi etichetate conform reglementărilor în vigoare. Alimentele erau destinate unei companii italiene specializate în comerțul cu produse alimentare din centrul Italiei.

În total, aproximativ 21 de tone de alimente de diverse feluri (băuturi răcoritoare, bere, preparate alimentare, dulciuri, carne și mezeluri) au fost supuse sechestrului administrativ, pentru o valoare comercială estimată la cel puțin 200.000 euro, pentru încălcarea art. 7 și 15 din Reg. UE 1169/2011 și 3 din Decretul legislativ 231/2017.

„Contravenientul va fi sancționat cu o amendă cuprinsă între 3.000 și 24.000 de euro”, au transmis inspectorii de la Garda Financiară din Rovigo care au mai precizat:

„Operațiunile de acest tip se înscriu în acțiunea constantă a Corpului de combatere a fraudei, de protejare a consumatorului final, care nu este întotdeauna capabil să realizeze neregulile de acest gen și de a garanta o concurență sănătoasă între operatorii comerciali”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI