Cadavrul unui român, găsit în Italia legat cu un lanț de o mașină incendiată

Cadavrul unui cetățean român în vârstă de 67 de ani a fost găsit legat cu un lanț de mașina sa, care a fost cuprinsă de flăcări în centrul orașului Cornaredo, provincia Milano din Lombardia.

Descoperirea macabră a fost făcută în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, 28 iulie 2024, relatează ziarul italian Corriere della CalabriaCorriere della Calabria.

Intervenția pompierilor a fost solicitată la fața locului în jurul orei 04:00 pentru a stinge incendiul vehiculului parcat pe via Cavour, lângă piața principală a orașului.

Corpul neînsuflețit al conaționalului nostru a fost găsit de pompieri legat cu un lanț de mașină și de un stâlp din apropiere.

Carabinierii interveniți la fața locului pentru investigațiile de rigoare consideră că este posibil să fie vorba despre un suicid.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Identitatea victimei a fost confirmată în scurt timp de fosta sa parteneră, care locuiește în aceeași zonă.

Ea a coborât în stradă, alarmată de prezența pompierilor, ambulanței și carabinierilor, și a recunoscut imediat trupul bărbatului de care se separase, femeia fiind acum în stare de șoc.

Investigațiile sunt în curs, fiind desfășurate de carabinieri pentru a clarifica circumstanțele exacte ale tragediei.