Pe data de 15 octombrie, 2016, premierul Renzi și ministrul economiei și finanțelor Pier Carlo Padoan au prezentat în Consiliul Miniștrilor ”La Legge del Bilancio” sau ”Legge di Stabilità 2017”, o lege care prevede, printre altele, patru forme diverse de ajutor pentru mame și pentru familii în general.
Astăzi, 28 noiembrie, 2016, Legea de Stabilitate a fost aprobată de Camera Deputaților din Italia, urmând ca în următoarele zile aceasta să fie aprobată și de Senat, scrie presa italiană.
Ca cetățeni ai Uniunii Europene și ca rezidenți legali pe teritoriul Italiei, cetățenii români beneficiază și ei de aceste ajutoare la fel ca oricare cetățean italian.
Iată, pe scurt, care sunt cele patru ajutoare prevăzute de această lege, de care pot beneficia și familiile românești, ca mai apoi să vedem cum se acordă fiecare bonus în detaliu:
- ”Bonus Bebè 2017” – bonus care a fost dat deja mamelor ce au născut în 2015 și 2016, și va fi acordat și în 2017. Valoarea sa diferă între 80 și 160 de euro pe lună, în funcție de venitul familiei; Puteți citi mai multe despre acest bonus aici;
- ”Bonus Nido 2017” – un ajutor în valoare de 1000 de euro pe an pentru plata grădiniței pentru copii, despre care vă vom informa în acesta articol mai jos;
- ”Bonus Mamme Domani 2017” – este vorba de un ajutor unic pentru nașterea copilului în valoare de 800 de euro destinat femeilor gravide care au depășit a șaptea lună de sarcină. Puteți citi mai multe despre acest bonus aici;
- ”Bonus Baby Sitter e Asilo Nido 2017” – mai este numit și ”Voucher baby sitting – asili nido” și este vorba de un bon în valoare de 600 euro pe lună destinat plății grădiniței, în cazul în care mama vrea să se întoarcă la servici și să renunțe la concediul de maternitate. Puteți citi mai multe despre acest bonus aici.
Astăzi vom vedea în detaliu ce este și cum funcționează ”Bonus Nido”, urmând ca în perioada următoare să venim cu mai multe informații și despre ”Bonus Mamme Domani 2017” și Bonus Baby Sitter e Asilo Nido 2017”.
Bonus Nido 2017
Ce este și cum funcționează?
În primul rând trebuie să precizăm că, potrivit celor mai recente știri, acest bonus a fost confirmat de Parlamentul Italian dar va intra în vigoare de la 1 ianuarie, 2017, urmând ca în următoarele zile Legea de Stabilitate 2017, care aplică acest bonus, să fie aprobată în Senat.
După cum vă spuneam, ”Bonus Nido 2017” este un ajutor în valoare de 1000 de euro pe an, acordat lunar și împărțit în 11 rate, pentru familiile care înscriu copiii la grădiniță, indiferent dacă este vorba de o grădiniță publică sau una privată. Bonusul va fi acordat pe o perioadă de maxim 3 ani sau, mai bine spus, până copilul va împlini 3 ani.
Spre deosebire de alte bonusuri, acest bonus nu va depinde de venitul familiilor și va fi acordat tuturor familiilor care depun cerere, în limita bugetului disponibil pentru acest ajutor.
Conform site-ului Info Parlamento, care a a pus la dispoziția vizitatorilor proiectul de lege online, pentru anul 2017 a fost alocat un buget de 144 de milioane de euro, asta însemnând că, odată terminați acești bani, Institutul Național de Previdență Socială (INPS), care se va ocupa de distribuirea bonusului, nu va mai lua în considerare ulterioare cereri primite de la familiile care doresc să beneficieze de acest ajutor. De aceea, sfatul nostru este să depuneți cererile cât mai repede posibil, odată aprobată legea și odată intrați în anul 2017.
De asemenea (și totodată din fericire), deși bonusul a fost conceput pentru copiii care merg la grădiniță, acesta va fi alocat și familiilor cu copii bolnavi, suferinzi de boli cronice și care sunt constrânși să primească asistență la domiciliu, deci nu pot fi înscriși la grădiniță.
Cine are deptul de a primi ”Bonus Nido 2017”?
Trebuie specificat înainte de toate că, din moment ce Legea de Stabilitate 2017 urmează să fie aprobată în Senatul italian în zilele următoare, decretul de lege care va specifica cu claritate și în mod definitiv care sunt condițiile pentru a primi acest ajutor și cum poate fi depusă cererea, urmează să fie publicat după aprobarea acestei legi.
Bonusul Nido va fi acordat tuturor familiilor, indiferent de venitul ISEE (Indicatore della Situazione Economica Equivalente), care au un copil născut după 1 ianuarie, 2016, și care este înscris la o grădiniță, părinții fiind nevoiți să prezinte și chitanța care dovedește înscrierea, în momentul depunerii cererii pentru acest ajutor.
Cum se depune cererea pentru ”Bonus Nido 2017”?
Pentru a afla detaliile precise despre cum se depun cererile pentru ajutorul Bonus Nido 2017, din păcate va trebui să așteptăm aprobarea definitivă a legii și emiterea decretului de lege cu prevederile referitoare la acest bonus, dar vă asigurăm că vă vom informa imediat ce legea a fost aprobată.
Alte articole care v-ar putea interesa:
- Salarii neplătite în Italia: iată ce puteți face!
- Drepturile angajaților cu contract de muncă parțial (part-time) în Italia
- Alocația europeană pentru copiii ai căror părinți muncesc în străinătate.
- Concediul medical plătit pentru muncitorii din Italia – informații generale.
- Pensia sau alocația socială pentru românii care locuiesc de cel puțin 10 ani în Italia.
- Pensia comunitară – află cum poți beneficia de pensie pentru anii lucrați în alte state UE
- 1 Noiembrie și alte sărbători plătite în Italia
- Al treisprezecelea salariu sau „tredicessima” pentru muncitorii din Italia.
- ”Trattamento di fine rapporto” sau ”TFR” – Ce este, cum se calculează și cine are dreptul la acești bani?
- Tot ce trebuie să știm când suntem concediați de la un loc de muncă din Italia.
- Demisia de la un loc de muncă în Italia. Iată ce trebuie să știm!
- NASpI 2017 – informații actualizate despre indemnizația de șomaj din Italia
- Informații despre cum se poate obține recunoașterea diplomei de studiu sau a calificărilor profesionale în Italia
- Cine sunt, ce fac și cum trăiesc îngrijitoarele de bătrâni din familiile italiane.
- „Badante” în Italia – informații despre drepturi și îndatoriri.
- Cum poți beneficia de asistență medicală gratuită în Italia dacă ai doar rezidență temporară?
- Accidentele de muncă și bolile profesionale – drepturile lucrătorilor români din Italia