ACTUALIZARE 10 SEPTEMBRIE 2022:
În urma publicării acestui articol, românii cu inimă mare au început să-i contacteze pe părinții micuțului nostru conațional pentru a le oferi ajutor, iar Cătălin, tatăl bebelușului, a ținut să le transmită un mesaj de mulțumire prin intermediul publicației noastre:
„Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care au putut să ne ajute. Oameni cu suflet bun. Oameni care ne-au ajutat cu ce au putut și ei. Dumnezeu să vă răsplătească și să vă ajute și să vă dea înzecit față de cat ne-ați dat nouă!!”
Persoanele care doresc să ajute în continuare familia micuțului, îl pot contacta pe tată la numărul de telefon: +39 320 968 5132.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Un bebeluș român cu o anomalie cardiacă fetală de ventricul drept a fost operat de medicii italieni pe cord deschis, la numai 10 zile după naștere. Niciun medic din România nu s-a încumetat să opereze pe cord deschis un nou-născut. Au făcut-o, acum câteva zile, medicii italieni, anunță Observatorul Prahovean.
Se numește Ioan Achim și s-a născut la 22 august 2022. Părinții, Cătălin și Maria, locuiesc în comuna Dumbrava, județul Prahova, dar acum sunt în Italia, alături de pruncul lor bolnăvior.
O echipă de specialiști în chirurgie pediatrică de la spitalul San Donato din Milano l-a operat la nici 10 zile de viață, iar fără operația respectivă micuțul nu ar fi supraviețuit. Urmează o perioadă de recuperare și va urma o a doua operație, deoarece medicii italieni i-au descoperit „o gaură în peretele despărțitor al ventriculelor.”
În prezent, copilul se află intubat la secția de Terapie Intensivă, iar tatăl micuțului mărturisește:
„Mă doare, ne doare să îl vedem conectat la atâtea aparate. E un copil atât de dorit. Medicii au spus că aceasta a fost doar prima operație pe cord deschis. Va urma o alta. I-au descoperit o gaură în peretele despărțitor al ventriculelor. Echipa a lucrat la limită, organismul lui Achim fiind foarte fragil. Ne bucurăm că respiră, chiar dacă nu îl putem lua în brațe.”
Dacă bebelușul beneficiază de tratamente gratuite, părinții trebuie însă să plătească la Milano chirie și facturi pentru a fi aproape de el, iar resursele lor financiare sunt terminate. Cătălin și Maria fac apel la cei care le înțeleg durerea și solicită ajutorul comunității.
„Am epuizat aproape toate resursele financiare. Sunt zile când nici nu mâncăm, doar ca să reușim să plătim aici chiria. Achim mai are de stat în spital. Poate fi chestiune de luni. A suferit prima operație, urmează a doua. Medicii stabilesc exact când, în funcție de cum se recuperează și cum ia în greutate. Aici ne este speranța. În România nimeni nu i-a dat vreo șansă la viață”, a spus Cătălin, tatăl copilului român.
Cine dorește să ajute această familie poate dona o sumă cât de mică în contul deschis pe numele mamei.
- Titular cont: Udilă Maria;
- IBAN: RO87BRDE300SV96998113000.