O italiancă de 49 de ani din Montelibretti, o localitate aflată la periferia Romei, a fost plasată în arest la domiciliu după ce și-a abandonat mama invalidă în vârstă de 84 de ani fără hrană și apă, plecând în vacanță.
Bătrâna, care locuia împreună cu fiica sa, a murit de foame și sete la câteva zile după plecarea acesteia în vacanță, menționează La Repubblica
Corpul neînsuflețit al bătrânei a fost descoperit întâmplător de carabinieri pe 12 iunie, în timpul unei vizite la apartamentul familiei pentru a înmâna o notificare.
Militarii, alarmați de mirosul puternic și de lipsa unui răspuns din interiorul apartamentului, au decis să investigheze.
După ce au observat o fereastră întredeschisă, au intrat în locuință și au găsit cadavrul pensionarei întins pe podea, acoperit parțial de un cearșaf.
Potrivit medicului legist, decesul ar fi survenit cu câteva zile înainte de descoperirea cadavrului.
Ancheta a relevat că fiica, responsabilă cu îngrijirea mamei sale invalide, a decis să plece în vacanță, în Abruzzo, împreună cu cei doi copii minori, lăsând-o pe bătrână singură, fără hrană și fără un telefon mobil cu care ar fi putut solicita ajutor.
Probele adunate de carabinieri au condus la emiterea unui mandat de arestare pe numele fiicei, de către Parchetul din Tivoli, sub acuzația de abandon al unei persoane incapabile de a se îngriji singură.
Femeia a fost reținută de carabinierii din Monterotondo și dusă la închisoarea Rebibbia din Roma.
Ulterior, judecătorul de instrucție din Tivoli a confirmat arestarea și a dispus măsura arestului la domiciliu.