Bătrână din Italia înșelată de o româncă și o italiancă. Metoda prin care au convins-o să le transfere 3000 de euro

O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani, rezidentă în localitatea Tarquinia din Italia, a fost victima unei înșelăciuni, fiind convinsă să transfere aproximativ 3000 de euro către două escroace.

Poliția din Viterbo a anunțat că cele două suspecte – o româncă de 30 de ani din Taranto și o italiancă de 60 de ani din Napoli – au fost identificate și sunt acuzate de înșelăciune agravată în complicitate, informează publicația Terzo Binario.

Incidentul a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, atunci când bătrâna a primit un mesaj pe aplicația WhatsApp de la un număr necunoscut.

Persoana din spatele mesajului s-a dat drept fiul său, susținând că telefonul său a căzut în apă și nu mai funcționează. Femeia, îngrijorată, a început să converseze cu presupusul fiu, care i-a cerut mai multe plăți urgente pentru a acoperi diverse cheltuieli.

Victima a efectuat transferuri prin serviciul Mooney și reîncărcări pe un card Postepay, precum și un ordin de plată către un cont bancar din străinătate – operațiune care, din fericire, a fost blocată de bancă din motive tehnice.

Abia seara, după ce a reușit să ia legătura cu adevăratul său fiu, femeia a realizat că fusese înșelată și s-a prezentat la Poliție pentru a depune plângere.

Ancheta desfășurată de Poliția din Tarquinia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul din Civitavecchia, a permis identificarea celor două femei care dețineau cardurile folosite în operațiunea frauduloasă.

Ambele au antecedente penale, iar acum vor trebui să răspundă în fața justiției pentru înșelăciune agravată.

În paralel cu ancheta, Poliția de Stat italiană a lansat o nouă campanie de sensibilizare adresată în special persoanelor în vârstă, pentru a preveni cazuri similare.

Spotul difuzat pe site-ul și canalele sociale ale instituției prezintă scenarii frecvente de înșelătorie, precum falsul curier sau prietenul care cere bani în numele unei rude implicate într-un accident. Mesajul central: nu cădeți în capcană și sunați imediat la Poliție!

Campania subliniază că prevenția este prima linie de apărare, iar solidaritatea comunității joacă un rol esențial în protejarea persoanelor vulnerabile. Video mai jos: