O bătrână de 77 de ani din localitatea italiană Licodia Eubea, provincia Catania din Sicilia, s-a ales cu un denunț în stare de libertate după ce a amenințat cu o armă de foc mai mulți copii care se jucau în fața locuinței sale.
Potrivit ziarului Il Messaggero, episodul s-a petrecut în seara zilei de marți când vecinii pensionarei italiene au văzut-o pe aceasta cu pușca pe balconul locuinței sale, amenințând copii care se jucau afară.
Vecinii au chemat imediat carabinierii la fața locului, iar aceștia i-au făcut o vizită bătrânei de 77 de ani, cerându-i explicații pentru gestul său, dar și să demonstreze că deține arma în mod legal.
Pensionara le-a explicat militarilor că pușca, de calibrul 12 și pentru care avea 80 de cartușe de același calibru, a fost un cadou primit de la tatăl ei înainte ca acesta să moară.
Ea deținea arma în mod legal, dar a uitat însă să anunțe autoritățile cu privire la posesia ei, motiv pentru care a fost denunțată de carabinieri pentru această încălcare.
În ceea ce privește faptul că a ieșit cu arma pe balcon și a amenințat copiii care se jucau lângă locuința ei, femeia a spus că era deranjată de zgomotul pe care aceștia îl făceau, dar pușca nu era încărcat și doar a arătat-o copiilor, nu a îndreptat-o spre ei.