Bătrână din Italia găsită moartă pe podea, după ce casa i-a fost jefuită de hoți

O zi obișnuită s-a transformat sâmbătă, 15 noiembrie, într-o tragedie la Nole Canavese, lângă orașul italian Torino, acolo unde Ida Pradotto, în vârstă de 88 de ani, a fost găsită fără viață în dormitorul său, la scurt timp după ce hoții i-au răvășit casa.

Femeia zăcea ghemuită pe podea, ca și cum s-ar fi prăbușit brusc, înconjurată de dezordine și de urmele evidente ale unui furt abia consumat: uși larg deschise, camere întoarse pe dos, obiecte aruncate peste tot și bijuteriile din aur dispărute.

094257898-bcdaf397-9870-419a-bf35-49559b9738c5
Casa unde Ida Pradotto a fost găsită fără viață. Sursa foto: La Stampa

Alarma a fost dată în jurul orei 19.00 de verișoara ei, Anna Maria, în vârstă de 87 de ani, cu care împărțea casa bifamilială, informează publicația La Stampa.

Însoțită de îngrijitorul ei, verișoara victimei plecase, ca în fiecare sâmbătă, la slujba de la biserica din centrul localității, la doar câteva minute de mers pe jos.

La întoarcere, a găsit o scenă care i-a înghețat sângele în vine: ușa de la intrare deschisă, obiecte împrăștiate peste tot și Ida întinsă pe jos, nemișcată, în camera sa.

UP SERVICE DESPĂGUBIRI
- Te-ar mai putea interesa -

Îngrijitorul a sunat imediat la numerele de urgență 112 și 118, iar ambulanța a ajuns rapid la fața locului. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva, pensionara era deja decedată.

Primul examen al medicului legist de la Asl To4 nu a evidențiat, la exterior, urme de violență pe corpul victimei.

Din acest motiv, cea mai probabilă ipoteză luată în calcul de anchetatori este aceea a unui infarct, posibil declanșat de șocul și frica de a se fi întâlnit față în față cu hoții.

O rudă a povestit că, în dimineața aceleiași zile, Ida își făcuse vaccinul antigripal și nu se simțea foarte bine, motiv pentru care hotărâse să nu meargă la biserică, deși de obicei participa la slujba de sâmbătă și mai făcea și câteva comisioane în oraș.

„Dimineață și-a făcut vaccinul antigripal și nu se simțea prea bine, de aceea nu a mers la biserică. Și gândiți-vă că tocmai de asta se temea, să nu fie surprinsă de hoți atunci când era singură acasă”, a mărturisit ruda, subliniind ironia crudă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

În vila bifamilială, carabinierii Companiei din Venaria Reale, împreună cu militari de la secțiile din zonă și cu specialiștii de la criminalistică, au efectuat timp de ore întregi cercetări minuțioase.

Rdicare de urme digitale, căutare de eventuale probe biologice, verificarea eventualelor semne de forțare sau de efracție, toate pentru a reconstitui cât mai exact traseul și acțiunile intrușilor.

În paralel, pe șoseaua provincială din apropiere, mai multe echipaje au dirijat traficul și au delimitat zona, în timp ce anchetatorii continuau cercetările.

Primele indicii sugerează că autorii jafului nu ar fi venit de foarte departe, ci ar fi cunoscut bine rutina și programul celor două vârstnice.

Acest element îi determină pe carabinieri să nu excludă posibilitatea existenței unei persoane care ar fi furnizat informații despre obiceiurile celor două femei și despre momentul oportun pentru a acționa.

Totul indică faptul că hoții nu se așteptau să o găsească pe Ida în casă pentru că sâmbăta, bătrâna ieșea aproape întotdeauna la slujbă și, uneori, profitând de drum, își rezolva și câteva treburi.

De data aceasta însă, tocmai pentru că nu se simțea bine după vaccin, a rămas în casă – o decizie care, în contextul jafului, i-a fost fatală.

Sub coordonarea Parchetului din Ivrea, anchetatorii verifică acum toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Localitatea Nole dispune de un sistem de videosupraveghere extins, folosit deja cu succes în alte anchete legate de furturi și încălcări ale regulilor de circulație.

Pe lângă camerele administrației locale, carabinierii au colectat și înregistrări provenite de la sisteme private, în încercarea de a identifica mișcări suspecte din orele care au precedat decesul.

În așteptarea autopsiei, care va trebui să confirme cu exactitate cauza morții, comunitatea rămâne marcată de un sentiment profund de teamă și tristețe: o casă violată, o femeie în vârstă lăsată singură în fața hoților și încă un episod care reaprinde spaima de furturi din locuințe, mai ales în rândul persoanelor vârstnice care trăiesc în zone izolate.

Tragedia devine, astfel, simbolul fragilității celor mai vulnerabili în fața unei delincvențe care nu se oprește nici în fața bătrâneții.