Bătrân dispărut în Italia. Badanta l-a lăsat în mașină în timp ce a intrat la biserică, dar la întoarcere nu l-a mai găsit

- Conținut sponsorizat -

Un pensionar în vârstă de 85 de ani este căutat din după amiaza de sâmbătă, 5 noiembrie, după ce a dispărut la Chions, o localitate din Friuli-Venezia Giulia. Bătrânul a fost lăsat în mașină de badanta care a intrat la biserică, dar când s-a întors, după aproximativ o jumătate de oră, nu l-a mai găsit, relatează Rai News.

Raffaele Conserva, 85 de ani, rezident în Cinto Caomaggiore (Veneto), ar fi ajuns sâmbătă în localitatea menționată mai sus, în jurul orei 10:00, însoțit de îngrijitoarea sa, o femeie de naționalitate albaneză în vârstă de 30 de ani.

Îngrijitoarea le-a povestit carabinierilor că a intrat într-un centru parohial local pentru a efectua niște comisioane, lăsându-l pe pensionar în mașină. Doar o jumătate de oră ar fi durat absența femeii, dar la întoarcere nu l-a mai găsit pe bătrân.

În jurul orei 15:30, badanta a anunțat autoritățile și imediat s-au activat procedurile de căutare coordonate de Prefectura Pordenone.

Căutările au continuat pe tot parcursul nopții trecute și au fost implicate aproximativ 50 de persoane, de la Detașamentul de Pompieri cu unitățile canine și fluviale, voluntari de la Protecția Civilă, alături de carabinieri echipați cu drone și camere cu termoviziune.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Baza operațională a fost instalată în apropierea bisericii San Giorgio din Chions. Până la această oră bătrânul italian nu a fost găsit.

Raffaele Conserva are un metru și 65 cm înălțime, cântărește aproximativ 70 kg, constituție normală. La momentul dispariției purta o pălărie maro tip șapcă, o jachetă maro, cămașă albastru închis, blugi albastru închis, pantofi din piele maro. Are ochi căprui și este chel. Cine l-a văzut sau are informații despre unde s-ar putea afla este rugat să sune la 112.