Un bătrân în vârstă de 84 de ani, Antonio Caracciolo, a fost găsit mort în casa sa, din localitatea Corigliano d’Otranto, provincia Lecce (Puglia), într-o stare avansată de putrefacție. Despre el nu se mai știa nimic de aproximativ 15 luni. În acest timp, fiul său ar fi continuat să-i încaseze pensia.
Fiul a înfășurat trupul tatălui său într-o pătură și l-a înconjurat de ventilatoare pentru a împrăștia mirosul urât. Întrebat despre tatăl său, el spunea că este în Elveția, relatează La Repubblica.
Vecinii au fost cei care au semnalat absența bărbatului. „N-a mai fost văzut prin sat din decembrie 2021 – a spus un concetăţean – şi nu se mai auzea niciun zgomot venind din casa lui.”
Mai exact, Antonio Caracciolo nu mai fusese văzut de mai bine de un an și trei luni. De parcă și-ar fi părăsit casa pentru a se muta în altă parte. Antonio Caracciolo, în realitate, nu se mutase niciodată din locuința sa din via San Leonardo, numărul 42.
De ceva vreme, polițiștii locali îl căutau pentru a-i sesiza căderea unor bucăți de moloz de pe faţada casei sale. „S-a mutat în Elveția”, le-a spus polițiștilor fiul pensionarului italian. Polițiștii au făcut cercetări și au încercat să contacteze niște rude din Elveția, dar nimeni nu știa unde este bătrânul.
În prezent, nu se poate stabili cu exactitate cauza și data decesului, dar inspecția trupului neînsuflețit de către medicul legist ar putea oferi răspunsuri.
Situația a devenit și mai șocantă atunci când s-a aflat că fiul bătrânului, Fabrizio Ruggeri, de 56 de ani, a continuat să încaseze pensia tatălui său în lunile de după dispariția sa.
Fiul este acum investigat pentru ascunderea cadavrului. Ancheta a fost demarată la dispoziția Parchetului din Lecce și în prezent sunt în curs de desfășurare investigații suplimentare din partea carabinierilor.