Un bătrân în vârstă de 89 de ani din zona italiană Belluno a fost la un pas să piardă 21.000 de euro, după ce a căzut victima unei înșelătorii telefonice.
Tentativa s-a încheiat cu un final fericit datorită intervenției rapide a carabinierilor. Un tânăr de 30 de ani, cetățean străin fără antecedente, a fost prins și arestat în flagrant, iar suma a fost recuperată integral, informează Tgcom24.
Totul a început cu un apel telefonic în care o femeie, pretinzând că este fiica bătrânului, i-a spus plângând că ar fi provocat un grav accident rutier, a omorât un om și că riscă să fie arestată.
La scurt timp, un complice a intrat pe fir, prezentându-se ca fiind carabinier și l-a convins pe vârstnic să înmâneze banii pe care îi avea în casă unui alt individ, pentru a „rezolva rapid situația” și a evita consecințele penale pentru presupusa fiică.
Cuprins de panică, bărbatul a pus 21.000 de euro într-o pungă de plastic și i-a aruncat de la fereastră unui individ care aștepta în stradă.
Din fericire, carabinierii de la Serviciul Operativ din Udine, împreună cu colegii de la Compania Carabinierilor din Cividale del Friuli erau deja pe urmele suspectului.
Militarii observaseră un autoturism cu numere străine, care se comporta suspect, și au decis să-l urmărească timp de mai multe ore.
Mașina i-a condus până în zona Belluno, unde au surprins chiar momentul în care bătrânul îi dădea tânărului punga cu bani pe care a încercat să o ascundă sub geacă.
Intervenția a fost imediată: suspectul a fost blocat și arestat pe loc, iar cei 21.000 de euro au fost recuperați și restituiți vârstnicului, care abia când au ajuns adevărații carabinieri, în uniformă, a înțeles că fusese înșelat.
În urma percheziției autoturismului, militarii au găsit alți 1.200 de euro, bijuterii din aur și cinci telefoane mobile cu cartele SIM diferite, indicii care ar putea sugera o activitate organizată.
Ancheta continuă pentru a stabili dacă grupul ar fi implicat și în alte înșelătorii similare.










