Bărbat din Italia, mort de inimă rea la înmormântarea soției sale. „O lovitură prea dură, a murit cu inima zdrobită”

- Conținut sponsorizat -

Un moment profund de durere s-a transformat într-o dublă tragedie în Mirano, lângă Veneția, când un bărbat a suferit un atac de cord în timpul înmormântării soției sale.

Povestea lor de dragoste, ce s-a întins pe durata unei vieți întregi, a luat sfârșit în doar câteva ore, relatează Il Messaggero.

Carlo Barban și Clara Santin, ambii în vârstă de 82 de ani, s-au născut, au crescut și au trăit împreună în Mirano, un oraș pitoresc situat în apropierea Veneției.

Cei doi, care au fost căsătoriți timp de mulți ani și au avut împreună patru copii și șase nepoți, au făcut față cu stoicism greutăților vieții.

În timp ce Clara a lucrat ca secretară la școala gimnazială Leonardo da Vinci, Carlo a fost angajat în domeniul vânzărilor la o firmă de textile.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI
photo_2023-07-18_11-29-26
Carlo Barban și Clara Santin. Foto: Il Messaggero

Durerea a început să se instaleze când Clara a început să prezinte probleme severe de respirație.

„A fost internată în terapie intensivă și apoi mutată la spitalul din Dolo în ultima săptămână, unde i-au făcut și o traheotomie. Dar am înțeles imediat că nu se va mai face bine”, a mărturisit unul dintre copiii lor.

După aflarea veștii tragice a decesului Clarei, Carlo, soțul ei, care se confrunta de asemenea cu diverse probleme de sănătate, a fost devastat.

„La știrea spitalizării mamei mele, tatăl meu a fost profund afectat. Și la vestea morții ei a avut un stop cardiac din care nu s-a mai recuperat”, a spus Francesco, un alt fiu al cuplului.

Carlo a suferit ceea ce este cunoscut în terminologie medicală drept „sindromul inimii frânte” sau moartea „de inimă rea” de obicei provocată de un stres emoțional intens.

- Continuarea după publicitate -

Simptomele sunt identice cu cele ale unui infarct miocardic: durere în piept, iradiere către brațul stâng și lipsa bruscă a respirației.

„A fost internat la spitalul din Mirano, dar am înțeles imediat că situația este foarte gravă. O lovitură prea dură, a murit cu inima zdrobită”, a povestit fiul celor doi pensionari.

„Chiar în această dimineață, în timpul funeraliilor mamei noastre, ni s-a comunicat că și tatăl nostru a decedat. Astfel, am rămas orfani de ambii părinți în doar o zi.”

Cei doi au ales să fie incinerați, iar urnele lor vor fi depuse împreună în cimitirul din Mirano.

- Continuarea după publicitate -

Tragedia de la Mirano ne amintește că inimile pot fi cu adevărat frânte, iar durerea poate avea un impact nemăsurabil asupra sănătății noastre.

Vasele de sânge se îmbolnăvesc și inima se rupe între cămăruțele ei din multiple motive. Uneori din cauza neglijențelor și exceselor noastre, a alimentației nesănătoase, a lipsei de mișcare, a stresului. Alteori de prea multă și grea durere. Și asta poartă numele de „sindromul inimii frânte” sau moarte „de inimă rea”.