Profesorul Marcel Bartic a publicat recent un text emoționant pe Facebook, în care aduce un omagiu mamelor românce plecate la muncă în Italia, cunoscute sub termenul de „badante”.
În postarea sa, descrie în detaliu viața grea și sacrificiile acestor femei care îngrijesc persoane în vârstă pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor rămase în țară și îndeosebi copiilor lor, care în aceste zile au susținut examenul de bacalaureat:
„Badanta este un termen care se referă la femeile plecate în Italia pentru a avea grijă de persoane mai în vârstă.
Au grijă de ei adică îi cară din pat la baie, îi spală, le aduc masa, îi îmbracă, îi dezbracă, îi plimbă, au grijă să le dea medicamentele la timp. Fac curat în casă, pun la spălat, fac cumpărături, fac mâncare. Dacă e nevoie, supraveghează și copiii din casă, îi duc la școală, la grădiniță, le pregătesc pachețelul, îi șterg de muci sau le schimbă pamperșii”.
Profesorul subliniază că, pe lângă aceste sarcini, multe badante își iau și alte joburi pentru a câștiga un venit suplimentar, cum ar fi servicii de curățenie sau babysitting:
„Nu de puține ori, o badantă își mai ia de lucru pe la alte familii. Servicii de curățenie, ca baby-sitter, orice ar mai putea aduce cincizeci, o sută de euro în plus pe săptămână.”
El amintește și de dificultățile legale cu care s-au confruntat în trecut multe dintre aceste femei, în special cele fără „soggiorno”, documentul care le permitea să muncească legal:
„A fost o vreme în care badantele nu aveau soggiorno adică acel document care le permitea să muncească legal. Unele dintre ele nu ieșeau cu lunile din casă să nu le prindă carabinierii și să le trimită înapoi în România.
Nu reușeau să sune acasă decât o dată, de două ori pe săptămână. Au fost momente în care angajatorii nu le-au plătit la timp sau nu le-au mai dat banii deloc și le-au dat afară din casă.”
În postarea sa, Marcel Bartic atinge un punct sensibil, vorbind despre durerea despărțirii de copii:
„O badantă are, de obicei, unul, doi sau trei copii acasă. Acasă în România. Decizia de a pleca la muncă în străinătate e ceva ce te sfâșie pe dinăuntru și numai cine nu a trecut prin dilema școală sau pâine n-ar înțelege.
Te urci în nenorocitul ăla de autocar și îți lași jumătate de suflet în autogara aia mizerabilă din Roman, Pașcani, Videle, Botoșani sau Târgu Neamț.
Te uiți cum îți fac copiii cu mâna, bocești tot drumul până la Ancona sau Bologna și te rogi la toți dumnezeii de pe lumea asta să ți-i țină sănătoși și să nu se lase de școală. Să nu se lase de școală.”
Fiecare telefon de acasă devine un eveniment major pentru aceste mame, pline de îngrijorări pentru copiii lor: „Nopți întregi pierdute cu calcule… să-i cumpere ghete de iarnă celui mic”, continuă profesorul.
„O badantă se învinovățește și își face o mie de reproșuri pe zi. Poate nu trebuia să plece. Poate era mai bine să rămână acasă, să se asigure că învață copilul, să stea lângă el, să-l încurajeze, să-l certe, să-i ia meditatori, să rupă cu dinții din lumea asta doar să-l vadă că are un pic de școală. Un pic mai multă școală.”
Bartic descrie și bucuria enormă pe care o simt aceste femei atunci când află că sacrificiile lor nu au fost în zadar:
„Unei badante i se poate întâmpla la un moment dat ca, undeva pe la începutul lunii iulie, să primească un telefon de Acasă.
Ascultă câteva minute, i se luminează fața dintr-odată după care începe să sară în sus într-un acces de bucurie necontrolată nedumerind trecătorii din apropiere.
După care se așează pe o bancă și bocește în neștire vreo jumătate de oră timp în care, de la celalalt capăt al firului, se aude întrerupt Am luat bacul, mama! L-am luat! Am reușit!”
„Badanta este omul care, din momentul ăla, este sigură că măcar copilul nu va mai ajunge să care bătrânii în spate la baie, să-i îmbrace, să-i dezbrace, să le dea medicamentele la timp, să curețe jegul după alții, să stea cu lunile închis undeva departe de cei dragi.
E sigură, crede cu toată ființa ei că vocea aia pe care o aude la telefon va avea o șansă să-și facă un viitor mai bun și că toți anii ăia în care și-a văzut copiii doar în poze nu au fost de pomană.”, a mai adăugat profesorul.
În încheiere, el le consideră pe aceste femei „eroinele neștiute ale școlii românești”:
„În seara asta, închin un gând bun și un pahar de vin în semn de recunoștință pentru toate mamele care au trecut prin această experiență.
Pentru toate femeile care si-au lăsat o jumătate de suflet în autogările mizerabile din Bacău, Botoșani, Ploiești, Satu Mare, Iași, Vaslui sau Mizil pentru a le da o șansă copiilor lor. Badantele sunt eroinele neștiute ale școlii românești.”
Marcel Bartic este un profesor de istorie și un cunoscut activist în domeniul educației din România
Cu o carieră de aproape 20 de ani, Bartic a predat în diverse medii, inclusiv școli din mediul rural, școli urbane, de stat și private. A fost directorul unei școli particulare timp de aproape nouă ani, ceea ce i-a oferit o perspectivă diversificată asupra sistemului educațional românesc (Republica) (EducțiePrivată).
Marcel Bartic este implicat activ în inițiative care promovează educația digitală și modernizarea metodelor de predare. Un exemplu notabil este proiectul său „Academia Profesorului Digital”, care ajută colegii profesori să integreze tehnologia în lecțiile lor (Republica).
De asemenea, el este cunoscut pentru implicarea sa în proiecte educaționale dedicate copiilor defavorizați, cum ar fi „Școala Remedială”, un program gratuit de suport educațional online (SuperTeach).
În 2023, a deschis Școala Gimnazială Evrika în centrul Bucureștiului, un proiect care reflectă dorința sa de a crea un mediu educațional de înaltă calitate. Școala oferă educație atât pentru ciclul primar, cât și pentru cel gimnazial (EducțiePrivată).
