Badantă română în stare de ebrietate arestată în Italia, a bătut-o pe bătrâna de care avea grijă

- Conținut sponsorizat -

O femeie de naționalitate română care lucra ca îngrijitoare la Sferracavallo (Palermo) a fost arestată în seara zilei de miercuri, 27 mai, după ce, aflată sub influența băuturilor alcoolice, a bătut-o pe bătrâna în vârstă de 89 de ani de care avea grijă. Pensionara a fost dusă la spital cu mai multe leziuni la nivelul feței și cu deplasarea protezei pe care o avea la nivelul șoldului, relatează Palermo Today.

Polițiștii au intervenit după ce un vecin i-a anunțat că a auzit mai multe țipete din apartamentul bătrânei. Odată ajunși la adresa respectivă agenții au găsit-o pe îngrijitoare într-o vizibilă stare de ebrietate și pe bătrână cu diverse traumatisme faciale. Pe lângă acestea, pensionara a mai suferit și o deplasare a protezei pe care o avea la nivelul șoldului.

Victima a fost transportată cu salvarea de personalul medical de la 118 la Spitalul Civico din Palermo, unde medicii au declarat că va avea nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale. Starea ei nu este una îngrijorătoare, dar va fi ținută sub observație pentru a se verifica reacția la terapiile prescrise. În următoarele zile bătrâna ar putea avea nevoie de o intervenție chirurgicală în secția de Ortopedie pentru a i se fixa la loc proteza de șold.

Nu sunt cunoscute încă motivele pentru care îngrijitoarea a reacționat într-un mod atât de violent. Ea a fost arestată și dusă la secția de poliție în așteptarea audierii de validare programată la instanța din Palermo în cursul zilei de astăzi.