O badantă româncă din Italia s-a sinucis aruncându-se în fața unei mașini. Cu puțin timp înainte a avut o altă tentativă

- Conținut sponsorizat -

O îngrijitoare de naționalitate română s-a sinucis luni, 5 decembrie, la Calopezzati, în provincia Cosenza (Calabria), aruncându-se în fața unei mașini, relatează Gazzetta del Sud.

Femeia a murit în ambulanța care o transporta la spital.

Cu puțin timp înainte se aruncase în fața unui camion, dar șoferul reușise să o evite.

Mai multe persoane au asistat la accidentul care a avut loc în jurul orei 18:00, pe o porțiune de stradă slab iluminată, din centrul localității.

Femeia s-a aruncat practic în fața unei mașini și a fost lovită și de un al doilea autoturism, care venea din urmă.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Ambulanța a sosit imediat la fața locului, dar în timp ce era transportată la secția Urgențe a Spitalului „Giannettasio” din Corigliano Rossano badanta a decedat.

Conform sursei citate, femeia ar mai fi avut o tentativă de sinucidere astăzi, în jurul orei 16:30, când s-a aruncat în fața unui camion. Șoferul a reacționat cu promptitudine și a reușit să o evite.

A fost apoi dusă acasă și cei apropiați ar fi încercat să o liniștească. Se pare, însă, că era extrem de hotărâtă să ducă la bun sfârșit gestul tragic care i-a pus capăt vieții.