Badantă româncă din Italia, găsește postul ocupat la întoarcerea din concediu și intră pe furiș în casa bătrânului. Denunțată pentru violare de domiciliu

- Conținut sponsorizat -

O întâmplare nefericită s-a petrecut la Ferentino unde o îngrijitoare româncă de 51 de ani a fost denunțată pentru violarea domiciliului unui bătrân de 75 de ani, informează Tg24.

Femeia româncă, revenită din concediu, a avut surpriza de a-și găsi locul de muncă ocupat de o altă persoană.

Ajunsă la ușa bătrânului pe care îl îngrijea, acesta a respins-o brusc, spunându-i că a fost concediată și că nu mai este binevenită în casa lui.

În ciuda acestui fapt, îngrijitoarea a început să țipe și să o amenințe pe noua angajată, promițând că o va face să plătească pentru faptul că i-a luat locul de muncă. Mai mult, ea susținea că are dreptul să-și recupereze lucrurile personale lăsate în apartament.

Deținând încă cheile apartamentului, femeia a decis să intre pe furiș în locuință, cu intenția de a-și lua înapoi hainele și alte obiecte personale pe care le-a lăsat acolo înainte de a pleca în România.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Însă planul ei nu a trecut neobservat. Bătrânul a surprins-o în locuință și a alertat imediat o patrulă de carabinieri.

Aceștia au luat măsuri imediate, formulând o plângere împotriva conaționalei noastre pentru violare de domiciliu.

Ancheta a fost recent demarată de către procuratură. Avocatul femeii, Antonio Ceccani, are la dispoziție 20 de zile pentru a prezenta procedura de apărare.