În satul Poiana, comuna Deleni, județul Iași, Costică Zebreniuc își crește singur cei trei copii – o fată de 17 ani și doi băieți de 12 și 8 ani – după ce mama acestora a părăsit familia și a plecat în Italia, în urmă cu aproape trei ani.
De atunci, femeia nu a mai contribuit în niciun fel la întreținerea copiilor, iar tatăl încearcă fără succes să obțină plata pensiei alimentare stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
„Fosta mea soție a plecat de acasă și a abandonat copiii. Pur și simplu, i-a lăsat în fața porții unor vecini și a urcat într-un taxi”, a declarat bărbatul pentru Ziarul de Iași.

„Am divorțat de fosta soție și am reclamat-o pentru abandon de familie, la Parchetul din Hârlău. Spune că nu are bani să plătească pensia alimentară pentru copii. Ea lucrează la negru, în Italia. Există o sentință judecătorească prin care a fost obligată să plătească, și o plângere penală la Parchet, care a fost clasată. Ar trebui să plătească jumătate din salariul minim pe economie.
Nu ține legătura cu noi, se ascunde prin Italia. Nu știm nimic concret despre ea. A tăiat orice legătură de când a aflat că este urmărită penal. Mai suna doar ca să mă jignească. Niciodată să întrebe de copii. Eu vreau pensia alimentară ca să-mi pot crește copiii”, a precizat Costică Z.
El a mai povestit că femeia mai fugise de două ori anterior la un alt bărbat, luând copiii cu ea într-o localitate din județul Bacău, unde aceștia ar fi fost bătuți și ținuți flămânzi.
Dar în urmă cu trei ani femeia a părăsit România, plecând în Italia. Între timp, Costică Zebreniuc a obținut divorțul, instanța a dispus decăderea mamei din drepturile părintești, obligarea acesteia la plata pensiei alimentare și schimbarea numelui în cel de fată.
Totuși, femeia nu a plătit niciodată pensia și nu a mai luat legătura cu copiii. „Vreau pensia alimentară ca să-mi pot crește copiii”, a spus tatăl.
Plângerea penală formulată pentru abandon de familie a fost inițial clasată de Parchetul din Hârlău, pe motiv că nu ar fi fost depusă în termen.
Procurorul a considerat că termenul de trei luni decurge de la data cererii de divorț, nu de la prima neplată a pensiei. Tatăl a contestat această decizie, iar prim-procurorul i-a dat dreptate, dispunând reluarea urmăririi penale.
Totuși, ancheta a fost ulterior clasată din nou, de același procuror, pe motiv că femeia nu are venituri declarate și nu s-ar fi dovedit reaua-credință.
Costică Zebreniuc susține însă că fosta soție lucrează la negru în Italia, îngrijind persoane vârstnice, și că s-ar fi lăudat în trecut cu un venit lunar de peste 1.800 de euro și cu intenția de a cumpăra un apartament în București:
„Nu e vorba de mine. Banii ăștia sunt ai copiilor, nu ai mei. Procurorul a recomandat să apelăm la executor judecătoresc. Adică copiii trebuie să-și execute mama care oricum apare că nu are nimic?
Aveam niște mesaje de la ea, dar s-au pierdut, erau pe un telefon vechi. Se lăuda că are 1.800 de euro pe lună, că își cumpără apartament în București, tot felul de lucruri. Ea lucra la bătrâni acolo. Și-a făcut un amant mai tânăr și efectiv nu-i mai pasă de copii”, a subliniat bărbatul.
Din cauza lipsei unui proces penal finalizat cu o condamnare, responsabilitatea recuperării pensiei revine exclusiv tatălui, care trebuie să apeleze la un executor judecătoresc. În prezent, bărbatul a contestat din nou ordonanța de clasare, iar dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Mama celor trei copii nu a putut fi contactată pentru a-și exprima punctul de vedere, menționează sursa citată.