Badantă româncă, acuzată că a înșelat statul italian cu 4.000 de euro. Avocatul femei a reușit să demonstreze nevinovăția sa

- Conținut sponsorizat -

O îngrijitoare româncă, în vârstă de 60 de ani, care lucrează de ani buni în Italia, a fost achitată de acuzații de fraudă agravată legate de încasarea pe nedrept a venitului de cetățenie în această țară.

Procesul, condus de judecătorul Paolo Magro de la Tribunalul din Palermo, s-a încheiat cu o achitare completă, instanța stabilind că femeia nu a comis faptele de care era acuzată, informează Palermo TodayPalermo Today.

Femeia a solicitat Venitul de Cetățenie în anul 2020, dar după un an a fost acuzată de fraudă în dauna statului român italian.

În baza verificărilor efectuate de Garda Financiară și a datelor Agenției de Venituri, reieșea că femeia era rezidentă în Italia numai din 2018 și a dat declarații false în cererea sa.

Conform cerințelor pentru obținerea acestui ajutor social, era necesar ca beneficiarul să fi trăit în Italia cel puțin 10 ani, din care ultimii 2 ani în mod continuu.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Cu toate acestea, avocatul Gianluca Corsino, care a apărat badanta româncă în sala de judecată, a demonstrat că femeia locuia în Italia încă din 2010, având astfel dreptul legal de a primi ajutorul economic.

Femeia a ajuns inițial în localitate Vittoria, unde a lucrat în agricultură, iar ulterior s-a mutat la Balestrate, unde a lucrat ca îngrijitoare într-o familie care a găzduit-o până în 2018.

Acești angajatori au devenit martori-cheie în apărarea ei, oferind mărturii în instanță și prezentând fotografii care dovedeau participarea femeii la evenimente de familie, precum nunți și aniversări.

De asemenea, au fost prezentate certificate oficiale și rapoarte medicale care confirmau prezența continuă a femeii în Italia din 2010.

Aceste dovezi au fost convingătoare nu numao pentru judecător, ci și pentru procurorul Giorgia Spiri, care, în final, a cerut la rândul ei achitarea femeii.

- Continuarea după publicitate -

Avocatul Corsino a reușit să demonstreze, prin investigații proprii, mărturii și documente, că femeia avea dreptul deplin la Venitul de Cetățenie, demontând complet acuzațiile aduse de autoritățile italiene.