Badantă română condamnată în Italia la închisoare împreună cu partenerul său. Au furat bani și bunuri în valoare de peste 50.000 de euro

- Conținut sponsorizat -

O româncă în vârstă de 48 de ani și partenerul ei, de 54 de ani, au fost condamnați recent de Parchetul din Fermo la doi ani și nouă luni de închisoare fiecare pentru infracțiunea de furt în formă continuată, după ce au sustras din casa unei pensionare bani și bunuri în valoare de peste 50.000 de euro.

Românca lucra ca îngrijitoare în casa respectivă și a profitat de relația de încredere care se stabilise între ea și pensionara asistată, menționează Il Resto del Carlino.

Victima, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Porto San Giorgio (provincia Fermo din regiunea Marche), a realizat într-un târziu că îngrijitoarea sa, o femeie de naționalitate română cu inițialele A.I. și partenerul ei, N.P., i-au furat bani în numerar și numeroase bunuri de valoare.

Așa cum spuneam, faptele datează din 2016, iar cei doi hoți, la finalul unei activități complexe de investigație, au fost identificați de carabinierii locali. Rezultatele anchetei au fost raportate Parchetului din Fermo, hoții fiind trimiși în judecată sub acuzația de furt calificat în formă continuată.

Cei doi români, profitând de îndatoririle de îngrijitoare și de relația de încredere dintre româncă și pensionara de 70 de ani, i-au furat din locuință, în mai multe rânduri, bani în numerar și bijuterii din aur totalizând valoric o sumă de peste 50.000 euro.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Hoții au făcut ca bunurile furate să dispară încetul cu încetul, astfel încât victima să nu-și dea seama pe moment. Apoi, odată ce planul lor a fost finalizat, au dispărut fără urmă. Ultimul furt a fost descoperit în august 2016, atunci când cei doi hoți deja își pierduseră urmele. Abia atunci bătrâna a observat obiectele și banii furați de la ea.

- Mai multe după publicitate -