O femeie de naționalitate română, în vârstă de 51 de ani, care a lucrat ca badantă pentru un pensionar de 90 de ani din Ferrara (provincia cu același nume din regiunea Emilia-Romagna) a ajuns să fie judecată în tribunal după ce s-a măritat cu acesta din urmă.
Conform relatărilor făcute de ziarul Il Resto del Carlino, femeia a ajuns la proces după ce a fost denunțată la autorități de rudele bătrânului pe motiv că ar fi profitat de starea de vulnerabilitate psihică a pensionarului pentru a-l convinge să o ia de soție.
Cu toate acestea, consultantul medical, profesorul Renato Ariatti, care a evaluat starea mentală a bătrânului asistat de româncă, a venit în apărarea femeii, în cadrul ședinței de judecată de ieri, 19 iulie 2022, și a confirmat că bătrânul nu a suferit de vreo boală psihică, așa cum voiau rudele sale să lase de înțeles prin denunțul făcut.
„M-am însurat cu ea pentru că m-a făcut să stau mai bine. M-a făcut să renasc și voiam să-i asigur un viitor”, i-ar fi spus bătrânul profesorului Ariatti în timpul evaluării.
Consultantul medical a ținut să sublinieze în sala de judecată cum pensionarul italian a trecut printr-o perioadă foarte urâtă și apoi și-a revenit datorită tocmai îngrijirii pe care i-a oferit-o femeia de naționalitate română.
De asemenea, a mai precizat Ariatti, aceste afirmații sunt confirmate și de rezultatele analizelor medicale efectuate de bătrânul de 90 de ani, care arată o însănătoșire clară după ce conaționala noastră a început să-l îngrijească.
Nu în ultimul rând, profesorul italian a ținut să precizeze că pensionarul asistat de româncă nu a fost afectat de o „demență senilă reală” vreodată, spre deosebire de cele susținute de rudele bătrânului.
Apărarea româncei, asistată din punct de vedere legal de avocatul Gabriele Bordoni, a devenit și mai puternică apoi după ce doi prieteni de-ai pensionarului au depus mărturie și ei în tribunal, tot ieri.
Cei doi bărbați i-au explicat judecătorului Andrea Migliorelli că prietenul lor se afla într-o stare foarte proastă, înainte de a fi asistat de compatrioata noastră, apoi și-a revenit în mod miraculos.
„Sunt inseparabili și, de când a venit ea, el practic a renăscut”, a confirmat unul dintre prieteni.