Într-un caz de înșelăciune neobișnuit, un bătrân italian a căzut pradă unui complot orhestrat de propria sa îngrijitoare și partenerul acesteia.
Bărbatul, în vârstă de 86 de ani, cu probleme de vedere și mobilitate, a fost victima unei scheme diabolice prin care a fost înșelat cu 5.000 de euro.
După ce a solicitat o recalculare a pensiei în urma înrăutățirii stării sale de sănătate, îngrijitoarea lui, o femeie de 53 de ani din Ceccano, regiunea Lazio, a văzut oportunitatea de a-l înșela.
Când răspunsul la cererea de recalculare a pensiei întârzia să vină, îngrijitoarea a sugerat că are cunoștințe la INPS (Institutul Național de Securitate Socială din Italia) și că ar putea accelera procesul.
L-a înșelat pe bătrân spunându-i că, dacă ar face „un mic cadou” funcționarilor de la INPS i se va aproba cererea mai repede.
„Cunosc eu o persoană care are legături cu cineva important la INPS și cu siguranță, făcând o mică donație, îți va mări pensia”, i-a spus ea bătrânului pe care îl îngrijea.
Pentru a da și mai multă credibilitate spuselor sale, îngrijitoarea l-a pus pe bătrân să vorbească la telefon cu presupusa persoană de contact de la INPS. Această persoană l-a asigurat pe bătrân că va primi în curând pensia mărită.
„În scurt timp, vă garantăm că veți primi mărirea pe care o așteptați de mult timp”, a spus cel la telefon.
Mai târziu, s-a aflat că acesta nu era altul decât partenerul de viață al îngrijitoarei, cu care aceasta avea o relație sentimentală.
Pensionarul a retras din cont mai întâi 1.000 de euro, apoi alte 2.000 pe care îngrijitoarea l-a asigurat că i-a dat persoanei de la INPS care îl va ajuta să primească mai repede pensia mărită.
Ulterior i-a mai cerut și alți bani, pentru o sumă finală de 5.000 de euro.
Înșelăciunea a fost descoperită când rudele bătrânului au observat retragerile neobișnuite de bani din contul său
Confruntat, bătrânul le-a relatat rudelor sale despre plățile efectuate pentru a primi favoruri la INPS.
Membrii familiei au depus plângere împotriva îngrijitoarei pentru frauda agravată, având în vedere vulnerabilitatea bătrânului.
Avocatul bătrânului, Luca Solli, a activat mecanismele legale necesare. Acum, cei doi suspecți vor fi aduși în fața instanței.
Prima audiere este programată pentru luna noiembrie 2023.