Badantă din Italia acuzată că i-a dat somnifere bătrânului asistat și l-a jefuit

- Conținut sponsorizat -

O badantă originară din Europa de Est, în vârstă de 38 de ani și care lucrează în Italia, este acuzată de tâlhărie în formă agravată deoarece i-ar fi administrat somnifere bătrânului pe care îl asista cu scopul de a-l jefui. La audierea preliminară care a avut loc la Tribunalul din Pisa (Toscana) joi, 30 martie, procurorul a cerut trimiterea în judecată a îngrijitoarei.

Conform rezultatelor investigațiilor efectuate în cadrul anchetei, badanta i-ar fi pus bătrânului în mâncare sau în băutură pastile de Valium (cunoscut și sub numele de Diazepam), un medicament cu efect puternic sedativ.

Conform rechizitoriului acuzator, efectul pastilelor l-a făcut pe bătrân să adoarmă instantaneu, astfel încât femeia a putut face nestingherită o adevărată „curățenie” în apartamentul acestuia. Cu toate acestea, prada s-a dovedit slabă: doar o sută de euro în numerar și câteva bijuterii ieftine rătăcite prin casă.

Joi, 30 martie, cazul a ajuns în fața judecătorului, pentru ședința preliminară a instanței din Pisa. Asistată de avocatul Massimo Parenti, care deține un birou de avocatură în localitatea Pontedera (Pisa), suspecta vrea să fie audiată în sala de judecată pentru a se apăra.

Ea dorește să spună propria versiune a faptelor, cu privire la acuzațiile procurorului, ceea ce va putea face la următoarea ședință, programată la sfârșitul lunii aprilie. Acest lucru nu a fost posibil la recenta audiere din cauza unor probleme tehnice.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Bătrânul jefuit, care a depus plângere la poliție imediat ce a descoperit că-i lipsesc bani și bunuri din casă, este reprezentat de avocatul Daniela Rondoni. Investigațiile au fost efectuate de carabinierii din Pontedera.