Badantă de naționalitate română judecată în Italia pentru că nu și-a făcut datoria cum trebuie

- Conținut sponsorizat -

Maria Ungureanu, o badantă de naționalitate română, în vârstă de 60 de ani, este judecată începând de vineri, 22 aprilie, la Tribunalul din Macerata (Marche) pentru infracțiunea de abandonare a unei persoane cu dizabilități, aflată în totală incapacitate locomotorie.

Românca era angajată să îngrijească o bătrână femeie invalidă, în vârstă de peste 80 de ani, și nu și-ar fi îndeplinit cum trebuie îndatoririle, relatează ziarul italian Il Resto del Carlino.

Faptele în urma cărora este judecată badanta s-au petrecut în anul 2019. Aproape de fiecare dată când diverși membri ai familiei bătrânei mergeau în vizită la ea, erau martorii unor situații alarmante. De exemplu, bătrâna începuse să aibă răni de la statul prelungit în pat, pe aceeași parte a corpului.

Altă dată, aceasta ar fi fost găsită stând singură în bucătărie, pe un scaun fără cotiere, în timp ce badanta dormea liniștită în dormitor. În altă ocazie, octogenara ar fi stat timp îndelungat căzută la pământ, plângându-se de dureri, fără ca românca să intervină.

Deși conaționala noastră a oferit justificări de fiecare dată, nu a reușit să convingă rudele bătrânei că și-a făcut datoria cum trebuie. Îngrijorate, acestea au concediat-o și au denunțat-o la carabinieri în cele din urmă. Astfel, Maria Ungureanu a ajuns pusă sub acuzație pentru săvârșirea infracțiunii de abandonare a unei persoane aflate în incapacitate locomotorie.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Vineri, 22 aprilie, a avut loc prima audiere a româncei la Tribunalul din Macerata, amânată de judecătorul Francesca Preziosi pentru luna martie a anului viitor.

Primele persoane citate de procurorul Francesca D’Arienzo vor fi chiar rudele bătrânei. La rândul ei, badanta va putea să-și expună propria versiune asupra faptelor și să respingă acuzația ce i se aduce.