Îngrijitoarea pensionarei Silvana Gandola, care a dispărut în luna martie 2021 pe plaja San Silverio, între Portobello și Vignola (Sardinia) și a fost găsită recent fără viață, este româncă, relatează La Nuova Sardegna.
Era în ziua de 28 martie 2021, când Silvana Gandola, în vârstă de 78 de ani, a dispărut în neant în timp ce se plimba împreună cu îngrijitoarea ei de naționalitate română pe plaja din San Silverio. Badanta a declarat că a scăpat-o din vedere pentru câteva momente, timp în care bătrâna s-a făcut nevăzută. „Căutam scoici pe plajă și apoi nu am mai văzut-o”, a declarat conaționala noastră la momentul dispariției.
Sute de persoane au fost implicate în căutările care au fost organizate imediat după dispariție: carabinieri, polițiști, pompieri și voluntari ajutați de câini special antrenați pentru a găsi persoane dispărute, dar de Silvana Gandola nici urmă, deși se afla la aproximativ un kilometru doar de locul unde fusese văzută pentru ultima dată.
Ea a fost găsită zece luni mai târziu, duminică, 30 ianuarie 2022, într-un loc din apropierea gurii de vărsare a unui râu în Marea Mediterană. O zonă cu vegetație densă și nu foarte traficată.
Fiica bătrânei nu crede însă că mama sa ar fi putut ajunge de una singură în acel loc
„Mama mea purta o pereche de balerini în acea zi, nu-mi pot imagina cum ar fi putut să ajungă acolo. Mai întâi ar fi trebuit să coboare, să traverseze o potecă alunecoasă și apoi să intre printre mărăcini… Spun asta ca fiică: nu este credibil așa ceva!”
Fiica pensionarei se numește Laura și este medic la Torino. Ea a mai adăugat: „În sfârşit azi (n.r. – ieri dimineață) m-am dus până la punctul în care au fost găsite rămăşiţele mamei. Nici măcar toate de fapt… erau într-un fel de groapă, printre mărăcini. Am aflat că vânătorii, aceiași care anterior îi găsiseră geanta cu actele, au fost nevoiți să folosească maceta pentru a trece. Nu se poate ca mama să fi ajuns în acel loc atât de inaccesibil”.
Nedumeriri care au propria lor logică și care nu sunt dictate de dragostea unei fiice care nu se resemnează cu pierderea mamei, cu atât mai mult în împrejurări atât de tragice. Și atunci întrebarea ulterioară este obligatorie: crezi că cineva a abandonat-o acolo?
Răspunsul este scurt, dar exhaustiv: „Doar pun la îndoială faptul că mama ar fi putut merge singură în acel loc. Îi era foarte frică, nu s-ar fi aventurat niciodată într-o zonă atât de inaccesibilă. A suferit de probleme cu auzul, da, dar în rest era destul de capabilă să aibă grijă de ea însăși”.
Laura nu și-ar dori să cadă prea repede tăcerea asupra acestui caz pentru că sunt multe întrebări și o familie are dreptul să aibă toate răspunsurile necesare. Să-i facă pe deplin dreptate Silvanei Gandola. Alte elemente nu conving familia: alarma dispariției dată cu întârziere și poșeta găsită practic intactă, în ciuda tot timpului care s-a scurs.
Ipoteza avansată de anchetatori este că femeia s-ar fi putut dezorienta și s-ar fi aventurat de pe plaja San Silverio pe drumul care duce la turnul aragonez din Vignola. Reconstrucție care nu o convinge însă pe fiica sa Laura.