Într-un context în care numărul românilor ce aleg să își urmeze visul în Occident pare în continuă creștere, povestea lui Paul Moinea se conturează ca o excepție remarcabilă. După un deceniu petrecut în Italia și Malta, Paul și-a întors privirea spre România, relizându-și visul în orașul Sibiu, relatează Playtech.
Împreună cu soția sa, Petra, a deschis în 2023 Alessandro’s, un restaurant cu influențe mediteraneene, care nu este singurul proiect al cuplului pe pământ românesc. Ei dețin în Sibiu și restaurantul „Plai”.
În primăvara anului 2009, Paul și Petra au plecat din România, unde lucrurile nu mergeau conform planurilor lor și perspectivele păreau sumbre.
Așa a început „o vacanță prelungită în Italia”, care s-a transformat într-un deceniu de periplu prin Europa. În ciuda contextului dificil, plecarea a fost, cum ar spune românul, „de bun augur”.
Cei doi soți au privit experiența italiană ca pe un drum de formare. Ei au rămas în Italia cu dorința de a-și aprofunda cunoștințele culinare și de a se întoarce, într-o bună zi, să le pună în aplicare în țara natală.
Cei cinci ani petrecuți în Peninsulă au însemnat o incursiune zilnică în cultura gastronomică pentru Paul și Petra. Aici au descoperit filosofia unui popor pasionat de produsele sale, de ingrediente de calitate și de tradiții.
În Roma, Paul a studiat gastronomia la o școală privată, după urma să facă un stagiu de 6 luni într-un restaurant sau hotel. Însă profesorul său de la curs a decis să îl ia ca stagiar în propriul restaurant. În aceste 6 luni, Paul a acumulat cunoștințe prețioase și a început să înțeleagă secretele profesiei sale.
Călătoria sa a continuat în Malta, unde Paul a avut ocazia să lucreze în diferite restaurante cu bucătari din întreaga lume, învățând să gătească feluri de mâncare cu influențe din diverse culturi.
„Aici am învățat să gătesc mâncare thai, mexicană, multe dish-uri cu influențe arabe, Malta fiind un conglomerat de nații și culturi.
Chiar dacă este o țară mică, este foarte cosmopolită, cu mici comunități de expați, cea mai mare mare fiind de italieni, în special sicilieni.
Au fost niște ani faini, în care am crescut profesional și spiritual, mi-am făcut prieteni din diverse țări, am devenit mai tolerant, și mai cumpătat.
În tot acest timp, am călătorit în Europa, pentru diverse experiențe profesionale, ca de exemplu Intercontinental Amstel Amsterdam, sau Irlanda, unde am poposit timp de 11 luni”, a relatat Marius pentru sursa citată.
Cuplul s-a întors în România în 2019 pentru a începe un proiect de suflet: I.D.E.A.L. Evolution, prima conferință gastronomică internațională din România. Apoi, în 2021, au deschis restaurantul „Plai – creative cuisine”, iar după doi ani a urmat „Alessandro’s”.
Nu a fost ușor să își îndeplinească visul în România, mai ales în perioada pandemiei, cu multe restricții și temeri. Cu toate acestea, pasiunea lor pentru gastronomie le-a dat avânt, chiar și în cele mai dificile momente.
Chiar dacă birocrația a fost un obstacol, Paul Moinea recomandă celorlalți români să revină în țară pentru a-și deschide o afacere, deoarece munca grea și persistența conduc la rezultate pline de satisfacție.
„Birocrația, relațiile cu instituțiile statului, lucrurile care nu funcționează cum ar trebui, toate trec în plan secundar, atâta timp cât lucrezi la și pentru visul tău.
Da, postura de angajat în afară este lipsită de aceste griji, însă trebuie să ținem cont că suntem plătiți pentru visele altora, iar, atâta timp cât nu ieșim din zona de confort nu avem cum să creștem și să ne dezvoltăm profesional și spiritual. Nu întotdeauna ai parte de ceea ce tu crezi că ar trebui să ți se cuvină, dar, întotdeauna munca grea și persistentă te fac să ajungi pe culmi înalte și pline de satisfacție”, a spus bărbatul român.