Aterizare de urgență în Italia după ce un pasager se simte rău. Polițiștii descoperă că era un tânăr dispărut anul trecut

Un avion al companiei Turkish Airlines, care efectua zborul TK0658 pe ruta Tunis – Istanbul, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență în noaptea de luni spre marți, 22 iulie 2025, în jurul orei 02:00, pe aeroportul „Papola-Casale” din Brindisi, Italia, din cauza unui pasager care se simțea rău.

Tânărul, un cetățean iranian, a fost preluat imediat de personalul medical și transportat cu ambulanța la Spitalul „Perrino” din Brindisi.

Medicii au intervenit prompt, iar starea pacientului nu este considerată îngrijorătoare.

Situația a luat o întorsătură neașteptată însă în momentul în care autoritățile italiene – Poliția de Frontieră și Biroul de Imigrație – au descoperit, în urma verificărilor de rutină, că pe numele tânărului era emisă o alertă Schengen.

Acesta fusese declarat dispărut în Germania în anul 2024, pe când era încă minor, după ce părăsise teritoriul german fără urmă.

După finalizarea verificărilor, nefiind identificate motive legale care să împiedice șederea sa temporară pe teritoriul italian, tânărul a fost externat și reținut în oraș, urmând să-și continue călătoria.

Incidentul nu a avut impact asupra traficului aerian, care a continuat în mod normal, potrivit autorităților.