Forțe speciale ale poliției din Trapani și Roma l-au arestat în această dimineață de 4 octombrie, în România, pe Vito Bigione, originar din Mazara del Vallo (Sicilia), italian care a fost inclus printre cei mai căutați 30 de fugari din lume. Capturarea bărbatului italian a fost efectuată împreună cu departamentele speciale ale Poliției Române și a avut loc la Oradea, informează Rai News.
Vito Bigione, în vârstă de 66 de ani, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru asociere care vizează traficul internațional de droguri, a fost unul dintre primii care au pus în contact Cosa Nostra, ‘Ndrangheta și cartelurile din America de Sud care gestionează traficul internațional de cocaină.
Traficantul de droguri era dat în urmărire din data de 28 iunie, când a fost condamnat după o ultimă sentință a Curții Supreme italiene. Prima sa activitate privind traficul de droguri datează din 1995, când, după câteva luni, s-a mutat din Italia în Africa și s-a stabilit în Namibia. Acolo era cunoscut ca om de afaceri dar procurorii din Reggio Calabria l-au urmărit și cercetat în cadrul operațiunii „Igres”, o anchetă având ca obiect eradicarea traficului de droguri.
Începând cu anul 1992 este acuzat că a transportat sute de kilograme de cocaină din Brazilia, Columbia și Namibia în Italia. Încărcături finanțate de familia mafiotă Agate din Mazara del Vallo (Sicilia) și de organizația mafiotă din Marando di Platì, provincia Reggio Calabria. Pentru rolul său de mediator și pentru organizarea legăturilor dintre Cosa Nostra, ‘Ndrangheta și cartelurile columbiene, «contabilul» cum mai este numit, era pe lista celor mai căutați 30 de fugari din lume.