Arestat în Italia tânărul suspectat că a ucis doi studenți în România, o fată și un băiat

- Conținut sponsorizat -

Un student originar din Maroc, dar care studia la Iași, la Facultatea de Medicină și Farmacie, a fost reținut la Roma fiind principalul suspect în cazul morții a doi colegi de la aceeași facultate ieșeană.

Doi tineri, o româncă de 23 de ani pe nume Ioana-Vanesa Burlacu şi un băiat marocan de 25 de ani, Jiynah Youssef, ambii studenţi la Medicină, au fost descoperiţi morţi sâmbătă dimineaţă, într-o vilă din cartierul Moara de Vânt de la periferia Iașului. Principalul suspect, și el de origine marocană, a fugit însă din țară. Cei doi studenți au fost înjunghiați de zeci de ori.

Descoperirea a fost făcută de poliţiştii care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia. În cursul zilei de 10 decembrie el ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles.

Prin cooperarea dintre Poliția Română și autoritățile din Italia (Poliția Statală din Italia), a fost localizat studentul marocan Ahmed Sami El Bourkadi, care este suspectat de dubla crimă de la Iași. Cel în cauză a fost localizat și reținut la Roma.

Ahmed Sami El Bourkadi

Ahmed Sami El Bourkadi este în custodia politiștilor italieni, urmând să fie trimis în România după îndeplinirea procedurilor de extrădare, care pot fi de durată.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânărul a fugit în Italia împreună cu o tănără. Urmează să se stabilească dacă aceasta a participat la comiterea crimelor.

Potrivit anchetatorilor, crimele au fost comise pe data de 9 decembrie, iar cadavrele celor doi tineri au fost descoperite două zile mai târziu.