Apelul unei românce din Italia la TG5: „Ajutați-o vă rog pe fiica mea să-și poată îndeplini visul”

- Conținut sponsorizat -

O tânără în vârstă de 18 ani, născută în Italia din părinți români, nu-și poate urma visul de a deveni carabinier deoarece nu are încă cetățenia italiană.

În telejurnalul de luni, 26 iulie, de pe Canale 5, mama tinerei a făcut un apel disperat către statul italian: „Fiica mea a terminat anul acesta liceul și nu se poate înscrie în toamnă la Scuola Forestale Carabinieri pentru că nu are cetățenia italiană. Așa cum știm este o procedură care cere mult timp, nu s-ar putea simplifica măcar pentru acești copii născuți și crescuți în Italia?”

Maria Monica Mahu este în Italia din anul 1997, iar fiica sa, Maria Daniela, s-a născut la Torino, pe data de 26 iunie 2002.

„Încă de când era foarte mică, din clasa a II-a, fiica mea a avut visul acesta de a deveni carabinier în domeniul silvic și anul acesta, odată cu terminarea liceului, ar vrea să-și continue studiile și să-și îndeplinească visul”, a spus mama tinerei la TG5.

Neavând însă cetățenia italiană Daniela nu se poate înscrie la școala de carabinieri silvici. „Noi am dori să știm cum am putea face să obținem cât mai repede posibil cetățenia. Știm că pentru noi, străinii născuți în afara Italiei, procedura e un pic mai complicată, dar pentru ea care e născută și crescută aici ar trebui să fie un pic mai ușor de obținut.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Mama face un apel la autorități: „Am vrea să știm dacă statul ne-ar putea veni un pic în ajutor, să putem obține cât mai curând această cetățenie pentru a putea merge mai departe, altfel fiica mea nu-și va putea îndeplini visul său de-o viață.”

O situație cu care se confruntă mulți tineri născuți în Italia din părinți străini, ei au posibilitatea de a depune cerere de obținere a cetățeniei italiene la vârsta de 18 ani, dar de regulă procedura e lungă și poate dura chiar ani de zile. Cei care doresc să studieze sau să întreprindă o carieră în anumite domenii, cum este cea de carabinier unde se cere obligatoriu să fii cetățean italian, nu o pot face.

După intervenția mamei la telejurnalul canalului Tg5, crainicul postului de televiziune a comentat cu sarcasm: „Daniela vrea să devină carabinier în domeniul silvic, practic, cu puține cuvinte, această fată născută în Italia, din părinți români, vrea să se pună în slujba statului. Gândiți-vă un pic ce ciudățenie, nu dorește să ajungă o infractoare, nu dorește să ajungă o imigrată clandestină, ci dorește să ajungă cetățean italian ca să devină carabinier în slujba statului! Chiar nu vrem să o ajutăm deloc?”

Apoi s-a adresat autorităților cu un apel în favoarea tinerei de origine română, prin care a cerut să i se dea această posibilitate de a deveni carabinier în domeniul silvic.