„Angajăm lucrătoare străine pentru că femeile italience nu au chef de muncă” este anunțul unui lanț de magazine fast-food din Milano

- Conținut sponsorizat -

Lanțul de magazine fast-food Burgez din Milano, Italia, a fost inundat de critici și acuzații de rasism și sexism pentru că pe pagina sa de Facebook a apărut publicat următorul mesaj:

„Italience, treziți-vă! De muncă este, sunteți voi cele care lipsiți!”

Acesta este mesajul lansat printr-un anunț de angajare apărut pe pagina Burgez, hamburgeria cu trei puncte de vânzare în Milano, scrie Huffington Post. Magazinul Burgez din via Savona caută o casieră, dar de preferat de origine străină, deoarece, se știe, lucrătoarele italiene nu au chef de muncă, se specifică în anunțul făcut:

„Dacă ne întrebați de ce majoritatea casierelor noastre sunt fete filipineze – citim în postul ofensator – vă vom răspunde pentru că femeile italiene sâmbăta se întâlnesc cu iubitul, miercurea merg la sala de gimnastică, duminica sunt obosite, etc. Nu este adevărat că nu vrem lucrătoare italiene, dimpotrivă” – explică Simone Ciaruffoli, fondatorul Burgez – „ne-ar plăcea cât mai multe italience printre angajatele noastre dar sunt greu de găsit, unele vin la interviu cu mama, altele cu prietenul. Programul de la sala de gimnastică și munca obositoare sunt doar câteva dintre motivele pentru care refuză locul de muncă, scuze pe care nici o fată de origine străină nu le-a invocat vreodată. Acesta nu este rasism, ci realitate, așa că mă întreb: s-au supărat pe noi pentru că am spus ceva ce nu este adevărat sau pentru că am spus tocmai crudul adevăr?”

„Anunțul nu este nici rasist, nici sexist, noi avem angajați de diferite naționalități, de la filipineze la românce, dar nu este un secret faptul că personalul italian nu lucrează la bucătărie, unde se lucrează în schimburi iar munca este mai grea și mai obositoare. Nu m-am gândit câtuși de puțin că vom dezlănțui acest delir, dar oamenii văd doar ceea ce vor să vadă și au văzut rasismul acolo unde nu există.”

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

La textul publicat pe pagina Facebook, diverse comentarii din partea femeilor de origine italiană:

„Luați filipineze ca să le plătiți cu doi bani și să le puneți să muncească ca niște măgari, cu niște contracte vai de capul lor, dacă au noroc și de alea. Italienii (femei și bărbați) lucrează bine și foarte mult. Dar cu mătura în c..r, chiar nu!”

Burgez răspunde:

„Sunt contracte de muncă naționale pe care noi le respectăm, lucrătoare italiene, filipineze, nigeriane, nimic nu se schimbă pentru noi. Facem totul în mod legal, totul este în ordine și la lumina soarelui! Ne pare rău pentru frustrarea dvs., dar noi suntem curați, folosim bine mătura, ne place să o folosim pe podea, nu în c..r.”

- Mai multe după publicitate -