Andrada Lavinia Lăcătuș, cea mai bună din Italia la proba atletică de marș la juniori

- Conținut sponsorizat -

Andrada Lavinia Lăcătuș este de origine română și are 19 ani. Trăiește în Italia, la Limbiate și este descrisă de italieni ca o fată timidă și politicoasă, mereu cu zâmbetul pe față, o mare promisiune a atletismului italian. Un talent natural în proba de marș, una dintre cele mai grele din această ramură sportivă. Numai că, neavând cetățenia italiană, Andrada nu poate participa și nu poate reprezenta Italia la multe concursuri internaționale.

Andrada sau Lavinia, pentru că „uneori mi se spune Andrada, uneori Lavinia, pentru mine nu are importanță” – spune tânăra, s-a născut în România la 23 februarie, în anul 2000. La vârsta de 10 ani a venit în Italia cu mama, care divorțase de tatăl ei, iar aici și-a refăcut o viață nouă cu Davide Castaldo, actualul tată adoptiv al Andradei.

După ce a practicat de mică handbalul, sport cu tradiție în România, Andrada Lăcătuș a descoperit atletismul în Italia, la vârsta de 15 ani: „Sora mea cea mare a vrut să facă acest sport, așa am decis să încerc și eu. Nici măcar nu știam ce este marșul, dar mi-a plăcut imediat și în câțiva ani am reușit să am și rezultate destul de bune”, mărturisește tânăra română.

La concursurile din ultimul sezon sportiv, Andrada a demonstrat că nu are rivali în Italia, la competițiile de tineret. Este înscrisă la clubul sportiv P.B.M. Bovisio Masciago și în 2018 a câștigat titlurile la concursurile de juniori atât pe pistă (10 km), cât și pe drum (20 km), repetând acest ultim triumf la începutul anului 2019 cu un timp de 1h41’48 „.

Andrada este antrenată de bunicul său, Michele Castaldo, care spune despre ea citat de oasport.it: „Are calități înnăscute pentru acest sport. Nu e ușor să-i fii antrenor atunci când îi ești și bunic, uneori ne mai și certăm pentru că eu pretind mult de la ea, iar ea e o fire mai libertină. În calitate de antrenor trebuie să-i fiu și tată, prieten și psiholog”.

- Continuarea după publicitate - UP SERVICE DESPĂGUBIRI

Tânăra atletă a participat recent la competiția internațională de prestigiu din Podebrady (Republica Cehă), ajungând pe locul doi la 10 km marș, în spatele mexicanului Karla Serrano. Cu acea ocazie a intrat în concurs sub culorile Lombardiei și nu ale Italiei. Motivul? În ciuda faptului că trăiește în Italia de 9 ani, simțindu-se sută la sută italiană și vorbind perfect limba acestei țări, pentru instituții, Andrada Lavinia Lăcătuș, este încă o străină. Statul italian nu i-a acordat încă cetățenia, iar ea nu poate participa la marile concursuri internaționale. „Italia este în pericol să piardă o mare promisiune a atletismului”, precizează Umberto Filippi, președinte la P.B.M. Bovisio Masciago.

Bunica și mătușa din partea mamei au sfătuit-o pe Andrada să concureze pentru România, iar Umberto Filippi declară: „În ultimii ani, a pierdut deja multe oportunități de a participa la Campionatele Europene sau la Campionatele Mondiale de Tineret. Îi erau necesare acest tip de confruntări pentru că la nivel național Andrada este deja cea mai bună, îi este ușor să câștige. Aș dori ca instituțiile să înțeleagă că nu trebuie să ne facă nouă o favoare, ci sportului italian. Andrada este singura care poate obține rezultate excelente în viitor la acest sport.”

Un nume de care cu siguranță vom mai auzi aici, în Italia și cu care ne vom mândri. Chiar dacă atunci când va urca pe cea mai înaltă a podiumului se va auzi imnul Italiei, noi, românii, vom fi mândri că talentul, abnegația, determinarea și voința pe care le demonstrează această tânără își au originea în țara în care s-a născut: România!

Andrada Lăcătuș cu Michele Castaldo, bunicul și antrenorul său. Foto: oasport.it