După ce cazul crimei Denisei Păun a șocat opinia publică din Italia și a fost larg relatat în presă, ancheta scoate acum la iveală o a doua victimă a lui Vasile Frumuzache, așa cum relatam și în acest articol.

Presa din Italia a venit astăzi cu noi detalii referitoare la crima petrecută anul trecut, când o altă tânără româncă a fost ucisă de același bărbat care a omorât-o și pe Denisa.
Dispariția Anei Maria Andrei investigată foarte puțin spre deloc de autoritățile italiene
Ana Maria Andrei, o escortă româncă în vârstă de 27 de ani dispărută în iulie 2024 din Montecatini, a fost ucisă de Furmuzache și abandonată în aceeași zonă împădurită unde au fost găsite rămășițele Denisei.

Frumuzache, cetățean român în vârstă de 32 de ani, care lucrează în Italia ca agent de pază, a recunoscut că a ucis-o pe Ana Maria în vara anului trecut, în urma unei dispute pornite în timpul unei întâlniri în mașina tinerei.
Potrivit mărturiei oferite procurorului Luca Tescaroli, crima a avut loc după ce femeia a refuzat să continue un act sexual, în momentul în care a aflat că el o mințise în privința naționalității:
„I-am spus că sunt italian. Când și-a dat seama că sunt român, nu a mai vrut să continue. Atunci mi-am pierdut cumpătul și am pus mâinile pe gâtul ei”.
Ana Maria a încercat să fugă, dar Frumuzache a înjunghiat-o în gât și i-a abandonat cadavrul într-un câmp din Montecatini Alto, într-o zonă retrasă, frecventată ocazional de criminal.
Rămășițele Anei Maria au fost descoperite de anchetatori la mică distanță de locul în care fuseseră lăsate cele ale Denisei. Alături de fragmentele osoase compatibile cu un trup de femeie se afla și o perucă.
Identificarea oficială se va face prin analiza ADN, fiind prelevate probe de la verișoara victimei, cea care a și semnalat dispariția, la data de 1 august 2024.
Din păcate, această plângere a venit prea târziu: anchetatorii cred că tânăra fusese deja ucisă de câteva zile în acel moment.
Mașina Anei Maria — un BMW roșu — a fost găsită în garajul criminalului, vopsită în negru și cu plăcuțe de înmatriculare schimbate din românești în germane.
De asemenea, Frumuzache păstrase cartela telefonică a victimei și a folosit-o chiar în seara dispariției Denisei Păun, când, la ora 23:18, s-a înregistrat un apel de pe acel număr către telefonul Denisei, în zona rezidențială Ferrucci.
Frumuzache a declarat că nu își amintește motivul apelului: „Poate l-am făcut din greșeală sau ca să văd dacă funcționează”.
Cazul Anei Maria Andrei s-a pierdut aproape complet în tăcerea generală. Dispariția ei nu a generat căutări, campanii publice sau mesaje de solidaritate. Doar câțiva membri ai familiei, aflați în România și în zona Pistoia, au continuat s-o caute.
„Poate a plecat cu un bărbat, voia să-și schimbe viața”, se spunea în cercul restrâns al cunoscuților.
Cu timpul, numele ei a devenit o umbră, un zvon uitat. Nici măcar profilul ei de pe rețelele sociale nu mai avea activitate.
Confesiunea lui Frumuzache deschide acum noi piste de investigație. Având în vedere similaritățile dintre cele două victime — ambele românce, de vârste apropiate, active în lumea escortelor, cu trăsături fizice similare — autoritățile extind verificările asupra altor dispariții în orașele unde bărbatul a trăit.
Frica s-a instalat deja în comunitatea escortelor. „Nu o cunoșteam bine, era foarte retrasă”, a scris Sonia, o colegă, în grupurile de mesagerie.
„Dar acum ne este frică tuturor. Două dintre noi ucise cu brutalitate. Tot în același loc. Tot românce.”
Crima Anei Maria Andrei confirmă faptul că Vasile Frumuzache a acționat metodic, cu sânge rece.
Denisa, ucisă pentru că-l șantaja, spune Frumuzache
În cazul Denisei, a fost vorba de șantaj, potrivit declarațiilor sale: femeia i-ar fi cerut bani în schimbul tăcerii privind faptul că el era căsătorit și tată.

A strangulat-o, a decapitat-o și i-a transportat cadavrul cu valizele, reușind să nu lase nicio urmă de sânge în camera de hotel sau în mașină.
A ars valiza și capul victimei pentru a-i împiedica identificarea și a abandonat restul trupului într-o zonă izolată.
Anchetatorii continuă cercetările, inclusiv asupra unor cazuri vechi de femei dispărute, în speranța că vor descoperi dacă acest dublu omor ascunde o serie mai lungă de crime.
Viața agentului de pază care devenea criminal în serie cât timp soția era plecată
„Era mereu tăcut, cu o privire evazivă: toți de aici credeau că e un băiat ciudat, dar nimeni nu și-ar fi putut imagina vreodată viața sa dublă.” Așa îl descrie cineva care lucra cu Vasile Frumuzache, agentul de pază de 32 de ani arestat pentru dubla crimă a Denisei Paun și a Anei Maria Andrei, două lucrătoare sexuale de origine română.
O normalitate aparentă
O viață obișnuită, casă și serviciu, o normalitate aparentă care ascundea un abis… „Nu e prea mult de spus, părea meticulos, dar nimeni n-a înțeles vreodată ce-i plăcea sau nu.”
Vorbește un coleg, o persoană care-l vedea zilnic pe criminal. Și care frecventează centrul comercial Valdinievole, Globo, acolo unde agentul de pază își desfășura activitatea. Bărbatul se teme de represalii și nu vrea să-i fie menționat numele. E de înțeles: cruzimea criminală arătată de cel care până ieri era doar un coleg retras, acum provoacă teamă. Și acele cuvinte, „viață dublă”, reflectă pe deplin tema contrastelor din existența lui Frumuzache.
Liniștit și rezervat în public
Se știe despre el că a ajuns în Italia cu familia pe când avea 14 ani. Provenea din Nehoiu, un sat din județul Buzău, în estul României. Mai are și un frate, Nicolae, care ar fi rămas în țară.
Familia este retrasă, nu se știu prea multe despre ei. Părinții locuiesc în Trapani, iar Vasile s-a îndrăgostit de Luizs și s-a căsătoreit cu ea. Împreună, cei doi s-au mutat în Toscana, la Monsummano Terme.
El a trecut prin diferite locuri de muncă pentru a-și întreține familia, apoi a început să lucreze ca agent de pază. „Trage (cu pistolul – n.r.) cu mare precizie”, reiese din unele investigații ale anchetatorilor.
Soția și familia
Semnele de viață socială ale tânărului Vasile sunt foarte puține. Se întrevăd doar prin relația cu soția sa, și ea româncă. Au doi copii, ambii băieți, care azi au 4 și 5 ani. Îi duceau împreună la școală în fiecare dimineață, luau cina împreună și făceau cumpărături împreună. Aveau chiar și un profil comun pe Facebook.
Trăiau aproape în simbioză, cu rare excepții, acelea în care Luiza se îndepărta pentru chestiuni familiale sau profesionale: așa s-a întâmplat în zilele feminicidului din iulie trecut — când soția era la Trapani — și la fel s-a întâmplat și în noaptea în care a fost ucisă Denisa, când Luiza participa la un curs profesional în Salerno.
Pe profilul lor comun de Facebook, ultima actualizare datează din 2 martie, acum trei luni. Toate postările arată o familie aparent fericită, cu copiii în prim-plan. Instantanee din vară, de Crăciun, de la sărbători.
Astăzi, privirea pierdută și oblică a tatălui de familie, mereu la marginea cadrelor, e ușor de interpretat ca o prevestire, ca un avertisment implicit. Și totuși, acea familie avea într-adevăr o viață normală, așa cum era cunoscută de locuitorii din Monsummano: brutarul, școala, învățătoarele, vorbesc despre o familie liniștită care nu a dat niciodată semne de instabilitate.
În plus, Vasile nu avea cazier: niciodată o amendă, niciodată o abatere. Atât de mult încât nu a avut nevoie niciodată în viața lui de un avocat și a decis — cel puțin pentru moment — să-l păstreze pe cel numit din oficiu, avocatul din Prato, Digo Capano.
„Nu pot divulga nimic, încercăm să luăm legătura cu rudele din Trapani, deocamdată nu am vorbit nici cu soția lui”, a declarat avocatul.